Soție evacuată din locuință după ce și-a bătut bărbatul
Ieri seară, un bărbat din Ghelari a anunțat poliția că a fost lovit și amenințat de soție. În urma apelului primit, oamenii legii s-au deplasat la domiciliul familiei, iar după primele cercetări, aceștia au fost conduși la sediul poliției.
„La data de 03.09.2020, în jurul orei 22:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de un bărbat din comuna Ghelari, cu privire la faptul că a fost amenințat de soția lui.
Patrula de siguranță publică care s-a deplasat la fața locului a stabilit că bărbatul, aflându-se la domiciliul său, a avut niște neînțelegeri cu soția sa, o femeie în vârstă de 34 de ani, care l-a lovit cu palma în zona spatelui”, potrivit IPJ Hunedoara
Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Hunedoara, pentru cercetări. Polițiștii au deschis dosar penal pentru violență în familie și au emis ordin de protecție provizorie timp de 5 zile față de femeie, iar acesta fiind evacuată de la domiciliu conjugal.