Soluții pentru administrarea sistemului sanitar hunedorean
În urma întâlnirii convocată astăzi de către prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, cu managerii spitalelor hunedorene, au fost găsite soluții pentru suplimentarea cu 80 de paturi pentru bolnavii COVID-19 din județ.
La discuțiile la care a participat și subprefectul Lorincz Szell au fost prezenți managerii tuturor spitalelor din județul Hunedoara, directorul Casei Județene pentru Asigurări de Sănătate, Adrian David și directorul Direcției de Sănătate Publică, Sebastian Mezei.
Dată fiind situația actuală a incidenței crescută a numărului de hunedoreni infectați cu SARS-COV 2, prefectul Călin Petru Marian a solicitat managerilor unităților spitalicești să ia toate măsurile pentru a asigura desfășurarea actului medical necesar atât în situația actualei pandemii cât și pentru ceilalți hunedorenii care trebuie să fie tratați de alte afecțiuni.
„Vă solicit să mă informați de toate solicitările dumneavoastră privind dotările spitalelor și nevoile echipelor medicale, pentru că în calitate de prefect vă voi sprijini cu tot ceea ce este necesar pentru ca actul medical să poată fi de calitate, în slujba pacienților!” le-a transmis managerilor de spitale, prefectul Călin Petru Marian.
Biroul de presă