SOLIDARITATEA LUMII LIBERE ÎN FAȚA ÎNTUNERICULUI. Pink Floyd cântă pentru Ucraina. David Gilmour „Am simţit furie şi frustrare”

Într-o buclă a timpului născută din solidaritatea lumii libere în fața întunericului propus de Rusia, trupa britanică Pink Floyd a lansat astăzi, după o pauză de 28 de ani, o nouă melodie, intitulată „Hey, Hey, Rise Up!”, în sprijinul poporului ucrainean.

Pentru cei care știu, pentru cei care au mintea deschisă, acesta este un simbol care atârnă greu în ecuația timpului pe care îl trăim. După trei decenii de tăcere, legendara trupă Pink Floyd limpezește simbolic războiul lumilor care are loc acum în Ucraina.
Rusia vrea să ridice noi ziduri în spatele cărora să reziste disprețul față de umanitate, desființarea ființei și frica generalizată. Lumea liberă nu poate accepta asta. Lumea liberă e solidară în fața întunericului propus de Vladimir Putin.

***

Pink Floyd mai dărâmă un zid de întuneric

Piesa, prima înregistrată de Pink Floyd după albumul „The Division Bell” (1994), este interpretată de solistul ucrainean Andriy Khlyvnyuk din grupul rock Boombox, alături de chitaristul şi vocalistul David Gilmour şi bateristul Nick Mason. Potrivit Variety, la melodia înregistrată pe 30 martie au contribuit de asemenea basistul Guy Pratt şi clăparul Nitin Sawhney.

Toate profiturile generate de single-ul „Hey, Hey, Rise Up!” vor fi direcţionate către ONG-ul Ukrainian Humanitarian Relief, a anunţat joi legendara trupă rock londoneză pe contul său de Twitter.

„Noi, la fel ca mulţi alţii, am simţit furia şi frustrarea faţă de această acţiune dezgustătoare de invadare a unei ţări independente, paşnice şi democratice şi faţă de uciderea poporului ei de către una dintre cele mai mari superputeri din lume”, a scris pe Twitter Gilmour, care are o noră ucraineană şi nepoţi de la aceasta.

Piesa a fost compilată în studio după preluarea vocii lui Khlyvnyuk dintr-un clip înregistrat de artistul ucrainean în piaţa Sofiyskaya din Kiev şi postat pe Instagram, scrie Agerpres. În acel loc simbolic, Khlyvnyuk a interpretat o cunoscută melodie ucraineană de protest, al cărei ultim vers dă titlul noii piese Pink Floyd. Artistul se află în prezent într-un spital din Kiev, cu o rană de şrapnel la picior, conform Variety.

Videoclipul pentru „Hey, Hey, Rise Up!” este realizat de regizorul şi scenaristul Mat Whitecross, iar pe coperta single-ului, concepută de artistul cubanez Yosan León, este desenată o floarea-soarelui galbenă – floarea naţională a Ucrainei – cu un ochi albastru în centru.

Sursă informații: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *