Șoferi fugari, fără documente sau cu mult alcool la bord

În data de 20.03.2021, în jurul orei  22:48, poliţiştii rutieri  au depistat în trafic, pe DJ 107A, în localitatea Rapoltu Mare, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din oraşul Geoagiu.

La vederea autospecialei de poliție, bărbatul a accelerat și a virat pe un drum agricol, fiind necesară urmărirea acestuia (aproximativ 1 km) poliţiştii folosind semnalele acustice şi luminoase ale autospecialei de poliție pentru oprirea maşinii conduse de bărbat.

Cel aflat la volan a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea probelor biologice de sânge, necesare stabilirii alcoolemiei.

 

 

În data de 20.03.2021, în jurul orei  22:30, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Muncii, din oraşul Uricani, autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din Uricani.

Tânărul, cu privire la care s-a stabilit că nu poseda permis de conducere, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 0,79 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

 

 

La data 20.03.2021, în jurul orei ora 13:45, poliţiştii au  depistat în trafic un bărbat în vârstă de  61 de ani, din comuna Șoimuș, care conducea un vehiculul tip ATV pe  DJ 761, din direcția Șoimuș-Bârsău, fără a avea montate plăcuțe de înmatriculare/înregistrare .

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, poliţiştii au constatat faptul că ATV-ul nu figurează ca fiind înmatriculat/înregistrat în circulație.

 

 

În data de 20.03.2021, în jurul orei 22:30, poliţiştii unui echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, au efectuat semnale de oprire ale unui autoturism care circula pe strada Unirii, din municipiu Orăștie. Cel aflat la volan a refuzat să oprească, motiv pentru care poliţiştii au  pornit în urmărirea autoturismului pe mai multe străzi din municipiu, acesta fiind oprit pe un teren viran. Cel aflat la volan, un tânăr  de 23 de ani, din satul Aurel Vlaicu, a fost testat cu aparatul alcooltest,  care a indicat o valoare  de 0,80 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

În urma  verificărilor, poliţiştii au stabilit că  tânărul  avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

 

 

La data 20.03.2021, în jurul orei  07:45, un tânăr  de 20 de ani, din comuna Burjuc, a condus un autoturism pe bulevardul  Iuliu Maniu, din Deva, fiind oprit de poliţişti. În urma controlului, poliţiştii au constatat faptul că tânărul figurează în bazele de date cu dreptul de a conduce autovehicule „cu restricții-suspendat”.

 

 

La data de 21.03.2021, în jurul orei 14:10, poliţiştii au oprit în trafic, pe aleea Moților, din Orăştie, un autoturism care circula fără a avea plăcuţe cu numerele de înmatriculare şi era condus de un bărbat de 30 de ani, din  Orăștie.

În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere iar autoturismul pe care îl conducea un era înmatriculat.

 

 

În data de 21.03.2021, în jurul orei  11:00, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe DN 7, în satul Spini, autoutilitara condusă un bărbat de 34 de ani, din comuna  Turdaș.

În urma verificărilor în bazele  de date, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere iar verificarea tehnică a autoutilitarei era expirată din luna august 2020.

 

În toate cazurile prezentate, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

 

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *