Șoferi cu alcoolemie mare, prinși la volan

În data de 03.04.2021, ora 00:40 poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, au  depistat  și oprit  pe strada Căstăului, din municipiul Orăştie un autoturism, condus de  un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Beriu, care în urma testării cu aparatul alcooltest, acesta  a indicat o valoare de 0,77 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, aceştia au stabilit că, tânărul conducător auto, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În cauză, poliţiştii întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

În data de 04.04.2021, ora 17:25, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ilia, au depistat în trafic pe DJ 707G, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Gurasada, în timp ce conducea un autoturism din direcția Boiu de Sus spre Gurasada, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto, a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde a refuzat prelevarea de probe.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunile de „Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *