Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM) va rămâne companie cu capital integral de stat
Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM) va rămâne companie cu capital integral de stat şi va avea un rol definitoriu în exploatarea sustenabilă a apelor minerale, ca resurse naturale strategice, a anunţat joi Ministerul Economiei.
Ministerul Economiei a venit cu precizări după ce joi Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României a anunţat că se opune privatizării Societăţii Naţionale a Apelor Minerale.
”Nu am luat niciun moment în calcul privatizarea Societăţii Naţionale a Apelor Minerale. Resping cu fermitate această ipoteză. Apele minerale sunt o resursă strategică a României şi, ca ministru al Economiei, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune cât mai mult în valoare acest sector şi a reda Societăţii Naţionale a Apelor Minerale rolul pe care îl merită”, a precizat ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, într-un comunicat.
Conform Programului de guvernare, Guvernul României, prin Ministerul Economiei, şi-a asumat protejarea resurselor naturale şi exploatarea lor în condiţii sustenabile, inclusiv prin intermediul Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, ca societate cu capital integral de stat.
SNAM exploatează, pe baza licenţelor de concesiune, 32 de perimetre pentru extracţia apei minerale naturale şi a extracţiei dioxidului de carbon natural utilizat în balneaţie şi lichefiere. De asemenea, societatea deţine 10 licenţe de concesiune pentru explorare.
SNAM a fost înfiinţată în 1998 şi are peste 150 de angajaţi. Compania se află sub autoritatea Ministerului Economiei şi are cinci sucursale, la Miercurea Ciuc, Deva, Vatra Dornei, Siculeni şi Târgul Secuiesc.
SNAM deţine în acest moment 82 de licenţe, adică 75% din totalul licenţelor la nivel naţional, din care 68 de exploatare şi restul de explorare. Societatea Naţională a Apelor Minerale exploatează între 80 şi 100 de izvoare pe teritoriul întregii ţări.
news.ro