Slujba de binecuvântare a Noului An, imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie

Slujba de binecuvântare a Noului An va fi oficiată joi imediat după slujba Vecerniei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Decizia a fost luată în contextul restricţiilor de mobilitate impuse ca măsură de prevenire a răspândirii Covid-19.

„În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, dar şi al recomandărilor speciale ale autorităţilor pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârşea la miezul nopţii trecerii dintre ani, va fi săvârşită anul acesta imediat după slujba Vecerniei din seara zilei de 31 decembrie 2020”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Slujba Vecerniei este prima dintre cele oficiate peste zi în Biserica Ortodoxă. Deoarece ziua liturgică începe la apus, Vecernia este slujită, în mod tradiţional, seara devreme.

Slujba Vecerniei de la Catedrala Patriarhală va fi oficiată astăzi între orele 16.00 şi 18.00.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *