SkirtBike Deva, editia a VII-a, 14 septembrie 2019

În data de 14 septembrie 2019, începând cu ora 17.00, în Parcul Cetății din Deva, comunitatea femeilor “SkirtBike Deva” organizează parada “SkirtBike”, editia a VII-a – “Neon”, un marș biciclistic urban, destinat cu precădere femeilor. Anul acesta, ne-am propus să colorăm orașul, cum nu am mai făcut-o până acum, îmbrăcate și accesorizate în culori neon, răspândind bucurie și bună dispoziție celor care vor avea posibilitatea să ne admire pe străzile orașului.

Descrierea curentului SkirtBike:

Inspirat din curentul cycle chic care s-a răspândit rapid din Copenhaga în New York și Tokyo, mișcarea SkirtBike a debutat în 2010 la București ca blog destinat promovarii ciclismului urban pentru femei. SkirtBike este singurul eveniment ciclist din România adresat doamnelor și domnișoarelor iubitoare de frumos, de mișcare, de libertate și de bicicletă si, totodata, cea mai mare comunitate de acest fel. Doamnele și domnișoarele de toate vârstele sunt invitate să pedaleze alături de noi în tinute cât mai chic, cu bicicletele împodobite cu flori și accesorii colorate, cu entuziasm și voie bună. Scopul evenimentului este de a promova ciclismul urban în rândul femeilor și de a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare, iar mersul pe bicicletă este un mod de viaţă echilibrat, plin de naturaleţe, simplitate, feminitate şi atitudine oriunde ai merge, la serviciu, la piaţă, la gradinita dupa copii sau în oraş cu prietenii.

Anul acesta, evenimentul este organizat în 20 orașe din România: Baia Mare, Bacău, Botoșani, București, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Arad, Oradea, Tg. Mureș, Alba Iulia, Cluj, Drobeta Turnu Severin, Miercurea Ciuc, Sighetu Marmației,  Galați, Suceava, Hunedoara  și, bineînțeles, Deva.

La Deva, evenimentul din acest an va cuprinde, pe lângă Parada biciclistelor, care va începe la ora 17.45 și se va desfășura pe următorul traseu: Parcul Cetății (intrare)- strada Avram Iancu- B-dul Decebal (până la sensul giratoriu din Dorobanți)- B-dul 22 Decembrie-  Bld. 1 Decembrie 1918- Str. 1 Decembrie 1918 (până la intrarea în Parcul Cetății) și numeroase premii oferite atât la tombolă, cât și pentru felul în care participantele au răspuns dress-codului propus de noi, în ceea ce privește ținuta aleasă, dar și decorarea bicicletei, muzică bună (trupa Quas și copiii de la The Story vor încălzi atmosfera), un moment de flair bartending, oferit de VREvents, candy bar cu dulciuri homemade oferite de Ritual by Ioana Bogdan, vată pe băț, baloane uriașe de săpun și oameni pe picioroange, aduși de trupa de actori Hocus Pocus Trulala din Sibiu, Photo Corner (Oglinda magică), starter kit pentru primele 120 de participante înscrise și multe alte surprize.

Organizatori: SkirtBike Deva, în parteneriat cu Club Sportiv Corvinia și Que Productions.

Pentru  informatii suplimentare:

Ramona Mita- tel. 0744590808

Vă așteptăm cu drag!!!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *