Situaţia traficului la frontiera de vest

În data 19.12.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 90.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 31.700 mijloace de transport (dintre care 11.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 56.800 persoane cu 18.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 33.400 persoane cu 13.500 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 42.800 de persoane şi 17.900 de mijloace de transport (4.900 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 32.500 de persoane cu 12.500 mijloace de transport. În ultimele 24 de ore, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost PTF Nădlac IIjudeţul Arad  (cu peste 11.200 de persoane care au trecut frontiera, din care 6.800 pe sensul de intrare şi aproximativ 5.000 de mijloace de transport) şi PTF Peteajudeţul Satu Mare (pe aici au trecut peste 8.500 persoane, din care 7.400 pe sensul de intrare şi aproximativ 3.000 de mijloace de transport).

În acest timp, a fost suplimentat numărul poliţiştilor de frontieră care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv a fost suplimentat numărul arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare în ţară,  până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc pentru controlul documentelor staţii mobile.

Astfel, în continuare, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:

  • pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
  • pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
  • pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.

În această perioadă, pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română și-a adaptat misiunile de supraveghere si control, precum şi resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ. Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/  .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 34 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 146.900 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 6.700 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 37 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *