Situaţia pandemiei covid-19 în lume

Noul coronavirus a contaminat 2,1 milioane de persoane în lume, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri şi fapte marcante în evoluţia pandemiei covid-19.

CHINA ÎŞI REVIZUIEŞTE BILANŢUL

Suspectată de faptul că şi-a subestimat bilanţul noului coronavirus, China a anunţat aproape 1.300 de morţi suplimentare la Wuhan, iar bilanţul morţilor a crescut la 4.632 în cea mai populată ţară din lume.

Beijingul dezminte orice ”disimulare”, însă recunoaşte ”întârzieri, omisiuni şi imprecizii” în înregistrarea deceselor la începutul epidemiei, din cauza blocării spitalelor.

OMS ÎI MULŢUMEŞTE LUI MACRON

Directorul OMS i-a mulţumit lui Emmanuel Macron pentru ”leadershipul” său în reacţia internaţională împotriva pandemiei, în timp ce preşedintele francez îşi exprimă îndoiala cu privire la gestionarea crizei în China.

EPIDEMIA ”SUB CONTROL” ÎN GERMANIA

Epidemia este de-acum ”sub control şi gestionabilă” în Germania, şi-a exprimat satisfacţia ministrul Sănătăţii Jens Spahn, care a anunţat fabricarea – începând din august – a aproximativ 50 de milioane de măşti pe săptămână, dintre care zece milioane de tip FFP2.

În această ţară, care înregistrează în mod oficial 133.830 de cazuri şi 3.868 de decese, nivelul infecţiei a tins vineri 0,7%, potrivit Institutului Robert Koch.

PESTE 94.000 DE MORŢI ÎN EUROPA

Peste 2.182.740 de contaminări cu noul coronavirus au fost declarate în mod oficial în lume – dintre care cel puţin 145.673 sunt decese -, potrivit unui bilanţ întocmit vineri, la ora 11.00 GMT (14.00, ora României) de AFP pe baza unor surse oficiale.

Europa înregistrează 94.021 de decese la 1.099.211 de cazuri.

Statele Unite plătesc cel mai greu tribut, cu 33.286 de decese la 671.425 de cazuri de covid-19.

Urmează Italia – cu 22.170 de morţi, Spania – 19.478, Franţa – 17.920 şi Regatul Unit – 13.729 de decese.

În Spania, bilanţul oficial, care include doar persoanele testate pozitiv – este contestat de mai multe regiuni, care evocă mii de morţi în plus.

4,5 MILIARDE DE IZOLAŢI

Cel puţin 4,5 miliarde de oameni – reprezentând 58% din populaţia mondială – sunt îndemnaţi sau obligaţi de autorităţi să rămână în casă, potrivit unui bilanţ realizat vineri, pe baza unei baze de date AFP. Cel puţin 110 ţări sau teritorii sunt vizate.

HIDROXICLOROCHINĂ ÎN RUSIA

În contextul în care în Rusia s-au înregistrat peste 32.000 de cazuri de covid-19 – dintre care 4.070 în ultimele 24 de ore -, Guvernul rus autorizează tratamentul pacienţilor cu hiroxiclorochină – a cărei eficienţă face obiectul unei dezbateri mondiale.

CONTRACŢIE FĂRĂ PRECEDENT A PIB-ULUI CHINEI

Economia chineză a înregistrat o repliere de 6,8% în primul trimestru, cel mai prost rezultat al său de la sfârşitul erei maoiste.

PIAŢA AUTO DIN EUROPA SE PRĂBUŞEŞTE

Piaţa europeană a automobilelor s-a prăbuşit cu 55,1% în martie. Această scădere este spectaculoasăîn Italia (-85,4%), în Franţa (-72,2%), în Spania (-69,3%), în timp ce în Germania este limitată (-37,7%).

AMENINŢARE CU LEGEA MARŢIALĂ ÎN FILIPINE

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ameninţat să ia măsuri de tipul legii marţiale, cu scopul de a împiedica locuitorii din manila să încalce izolarea obligatorie.

FESTIVALUL MONTREUX JAZZ, ANULAT

Organizatorii Montreux Jazz Festival – o prestigioasă scenă muzicală deschisă în fiecare vară în Elveţia din 1967 – au anunţat anularea ediţiei din 2020.

ATERIZARE REUŞITĂ

Doi astronauţi de la NASA şi un cosmonaut rus au aterizat în stepa din Kazahstan – prima întoarcere pe Terra a unui echipaj de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat, în martie, pandemia.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *