Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
În data 21.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 41.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 24.850 mijloace de transport (din care 17.100 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.900 persoane cu 13.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.700 persoane cu 11.300 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 28.800 de persoane şi 16.500 de mijloace de transport (10.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.200 de persoane cu 9.300 mijloace de transport.
În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 5.586 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I – 3.320 (din care 1.040 pe jos), P.T.F. Borş – 1.428, P.T.F. Petea – 565, P.T.F. Nădlac II – 131, P.T.F. Vărşand – 34 etc.
A fost suplimentat personalul Poliției de Frontieră planificat să desfășoare activităţi la controlul de frontieră, acesta fiind dotat cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră (pentru persoanele care vin pe jos).
Poliţia de frontieră foloseşte la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar personalul planificat să desfășoare activităţi la controlul de frontieră lucrează neîntrerupt, acesta fiind dotat inclusiv cu terminale mobile pentru efectuarea formalităţilor de frontieră.
Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare/carantină la locuinţă sau carantină instituţionalizată.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 40 fapte ilegale (16 infracţiuni şi 24 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 277.900 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 3.500 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară unui cetăţean străin, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 5 cetăţeni români din diferite motive legale.