Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În data 18.01.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 76.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 30.700 mijloace de transport (dintre care 15.400 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 35.000 persoane cu 14.100 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.600 persoane cu 16.600 mijloace de transport.

Cele mai tranzitate frontiere au fost:

  • Frontiera cu Ungaria – aproximativ 29.600 de persoane şi 15.300 de mijloace de transport;
  • Frontiera aeriană – aproximativ 17.900 de persoane;
  • Frontiera cu Bulgaria – aproximativ 11.700 de persoane şi 8.300 de mijloace de transport;
  • Frontiera cu Moldova – aproximativ 11.200 de persoane şi 4.100 de mijloace de transport.

Poliția de frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 36 fapte ilegale (26 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 255.900 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.500 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 36 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea cetăţeni români din diferite motive legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *