Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
În data 19.08.2021, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 166.500 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 41.800 mijloace de transport (dintre care 11.900 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 79.100 persoane cu 20.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 87.400 persoane cu 21.200 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 45.900 de persoane şi 17.400 de mijloace de transport (4.900 automarfare), din care pe sensul de ieșire din ţară au fost aproximativ 29.000 de persoane cu 9.300 mijloace de transport.
Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:
- 40 fapte ilegale (28 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 785.400 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 12.300 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară a 30 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.