Situația drumurilor naționale

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier.

În ceea ce privește fluența traficului, semnalăm că din cauza unei alunecări de teren din cursul zilei trecute, circulația rutieră pe DN7 (E68Deva – Arad se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, la kilometrul 450+600 de metri, între localitățile Toc și Săvârșin, în județul Arad.

La această oră este semnalată lapoviță pe mai multe drumuri naționale din județele Maramureș, Botoșani, Suceava, Iași și Neamț.

De asemenea, se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe artere din județele Dâmbovița, Tulcea, Prahova, Argeș, Buzău, Constanța, Arad, Cluj, Maramureș și Brașov.

Amintim că circulația rutieră este întreruptă pe toată perioada sezonului rece, pentru toate categoriile de autovehicule, pe:

– DN 67C (Transalpina) – între km. 34+800 (Rânca, GJ) şi 79+200 (Curpat, SB), până la 30 iunie 2021;

– DN 17D  (Valea Mare, BN – Cârlibaba, SV), până la data de 30.03.2021;

– DN 1R  (Poiana Horea, CJ – Mătișești, AB), până la data de 30.03.2021.

***

Pentru prevenirea accidentelor de circulație, sfătuim conducătorii auto ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au autovehiculul echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, să adapteze în permanență viteza de deplasare, să nu efectueze manevre periculoase la volan și să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *