Sistemul Energetic Național, fără aport din partea CEH
Complexul Energetic Hunedoara nu apare cu niciun aport în Sistemul Energetic Național. Dovadă stă un document al Guvernului României. În ședința de Guvern de săptămâna trecută, executivul a aprobat un proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru Centrala hidroelectrică cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti. În document se face referire la Sistemul Energetic Național, iar Complexul Energetic Hunedoara este total inexistent, asta în condițiile în care, la nivel teoretic, se vorbește de importanța societății energetice în SEN. Ba mai mult, în acest context, în urmă cu doi ani, Givernul a aprobat un ajutor pentru CEH.
„Capacitatea instalată în SEN se prezintă astfel: SC Hidroelectrica SA are o capacitate instalată de 6444 MW, dar poate miza pe o medie de 2.000 MW, asigurând 25-30% din producția de energie electrică anuală, precum şi asigurarea serviciilor de sistem, în procent de 80-85%. Complexul Energetic Oltenia, cu o putere instalată de 3240 MW, poate produce la vârf, în condiții ideale, 3000 MW, dar are o capacitate medie si constantă care se situează undeva la 1650-1700 MW. Compania SC Nuclearelectrica SA, cu o putere instalată de 1400 MW, în doua unitaţi nucleare, este producătorul cu cea mai mare constanță în exploatare. Producătorii de energie regenerabilă eoliană, solară, biomasă și din microhidrocentrale, au ajuns la o capacitate de 5.000 MW. Procentual, energia regenerabilă are un aport mediu anual de circa 10-15 % în totalul energiei electrice produse în România. Cele două centrale aparținând celor doi producatori de gaz natural, Romgaz și Petrom respectiv centralele de la Iernut și de la Brazi, contribuie şi ele cu circa 400 MW, respectiv 800 MW, la capacitatea instalata în sistemul energetic. La acestea se adaugă capacitaţile de producţie ale ELCEN și cele câteva centrale termo în cogenerare rămase în funcțiune, cu un aport de cca. 3.000 MW. Din puterea totală brută disponibilă de cca. 24.500 MW, 3.000 MW sunt nedispecerizabili”, arată documentul.
Consumul mediul al României oscilează zilnic între 6.000 şi 8.500 de MWh, cu vârfuri de 9.000 de MWh în zilele caniculare de vară şi nivelul record de 10.000 MWh în zilele geroase din iarnă (media anului 2017 a fost cca 7.300 MWh).
De precizat este și faptul că Complexul Energetic Hunedoara a făcut parte din acționariatul de la Hidro Tarnița.
Colaborator