Sirienii de la Micia (GALERIE FOTO)
Cum arătau teribilii arcaşi care au luptat alături de romani, împotriva dacilor? Vestiţii arcaşi sirieni au ajuns din nou la Veţel, în vechea Micia. Prima ediţie a evenimentului „Micia Rediviva”, organizat de autorităţile locale împreună cu Muzeul Naţional de Istorie şi Terra Dacica Aeterna, a adus iubitorilor de istorie o noutate – reconstituirea unui costum purtat în antichitate de soldaţi palmirieni. Arcaşii comageni erau cei mai buni trăgători ai antichităţii şi staţionau la Micia, în Dacia Romană.
„Aşa cum se vede şi pe Columna lui Traian, sunt arcaşi aduşi din Orient ca să participe la războaiele împotriva dacilor, arcaşi care apoi au fost lăsaţi aici, pe Valea Mureşului, la Micia. Costumul lui se compune dintr-o cască specifică, orientală, o armură din solzi, ceea ce e din nou specific orientalilor. Principala lui armă era arcul şi ei sunt foarte, foarte buni arcaşi, motiv pentru care, de altfel, sunt şi recrutaţi de romani. La şoldul drept, avea o spadă romană dreaptă, scurtă numită gladius, iar pe stânga un pumnal. De asemenea, cămaşa de sub armură este specifică populaţiilor orientale, este o cămaşă, mai lungă decât tunica soldatului roman”, explică arheologul Marius Barbu de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Doar la armura acestui costum cei de la Asociaţia Terra Dacica Aeterna (TDA) Deva au lucrat câteva săptămâni bune pentru a prezenta localnicilor din Veţel uniforma unor soldaţi care au luptat pe vremuri în această zonă. Aceşti arcaşi au fost parte din trupele care în Antichitate apărau castrul roman de la Micia. Istoricii spun că Împăratul Hadrian a fost guvernator al provinciei Syria, iar relaţiile strânse cu Palmyra explică de ce, în timpul războiului de la frontierele Daciei, din anii 117-118, acesta a trimis în Dacia un corp de elită provenind tocmai din Palmyra, un contingent care purta numele de „Palmyreni sagittarii”.
În Dacia Romană, Micia a fost un centru militar şi comercial foarte important, iar trupele de aici erau pregătite să respingă atacurile: „Trupa de arcaşi de la Micia, pe lângă cei 480 de arcaşi pedeştri, mai are şi nişte contingente de 120 de arcaşi călare. Au fost aduşi aici ca să ţină piept populaţiilor din Vest, sarmaţiilor iazigi care erau şi ei excelenţi arcaşi şi călăreţi”, explică arheologul care face parte şi din asociaţia de reenacment istoric TDA.
„Ne gândim că în viitor vom avea şi nişte costume de mauri. Erau, să zic aşa, „mascaţii” lor. Un pic nebuni ai putea spune – călăreau cai fără şa şi hamuri. De la anul, vrem să organizăm chiar pe castru acest eveniment Micia Rediviva”, spune dr. Mihaela Simion, de la Muzeul Naţional de Istorie al României şi responsabilul ştiinţific al sitului de la Micia, care poartă şi ea un costum de „doamnă romană”.
Istoricii de la Muzeul Naţional vorbesc despre Micia ca despre Pompeiul uitat al României. Micia era, în epoca imperială, locul de unde se apăra drumul dinspre şi către Panonia. În plus, aşezarea era strategică – peste Mureş, aurul Apusenilor se întâlneşte cu zăcămintele din Munţii Poiana Ruscăi. Este unul dintre cele mai fabuloase situri de epocă romană ale ţării. „Ansamblul arheologic de la Micia este format din castrul auxiliar – unul cu dimensiuni extrem de mari şi o formă ciudată pentru asemenea construcţii din Imperiul Roman. Pe lângă acesta, de-a lungul timpului s-au dezvoltat aşezările civile şi oraşul morţilor „necropolis” şi o aglomerată urbană, precum Micia, a avut cel puţin două cimitire. O mare doamnă a arheologiei române, Lucia Marinescu, spunea că Micia ar putea fi un Pompei al României. Asta datorită faptului că structurile arheologice sunt extrem de bine prezervate şi, dincolo de ghinionul de a fi sfârtecată de tot felul de investiţii, Micia a rămas totuşi cu norocul de a fi un sit nesuprapus de o localitate medievală sau actuală. Practic, Micia este o capsulă a timpului pentru secolele II-III ale stăpânirii romane, dar şi pentru sfârşitul acesteia în Dacia”, explică dr. Mihaela Simion.
Arheologii care lucrează pe sit cred că, în secolul al III-lea, Micia era de-a dreptul înfloritoare, o aşezare cu foarte mulţi soldaţi, veterani, meşteşugari, oameni puternici şi bogaţi. Exista un port, un colegiu de pietrari, motiv pentru care erau foarte buni în prelucrarea pietrei, aveau activităţi meşteşugăreşti – s-au descoperit cuptoare de ars ceramica, prelucrarea metalelor. Sutele de militari de aici erau scutul dintr-un colţ al imperiului. Nu mai puţin de trei trupe importante staţionează aici: “La Micia e o mare concentrare de soldaţi. Primii sunt aduşi aici, chiar după războaiele cu dacii, arcaşii comageni din Orient. Spre mijlocul secolului al II-lea, sunt aduşi şi călăreţii hispanici, o trupă de vreo 500, practic e cavaleria grea din Hispania. În timpul războaielor marcomanice, prin anul 170, vine a treia trupă, una de 500 de mauri, călăreţi buni şi soldaţi răi, de temut, specialiştii numărul 1 în reprimarea revoltelor”, spune Marius Barbu.
Acum, istoricii împreună cu administraţia locală au decis să atragă atenţia asupra acestui important ansamblu arheologic, care în antichitate era un punct strategic pentru apărarea provinciei romane.
Prima ediţie a evenimentului „Micia Rediviva” a adus Terra Dacica Aeterna lângă Şcoala Generală din Veţel unde dacii şi romanii din asociaţie şi-au organizat atelierele civile şi militare şi le-au arătat localnicilor, dar mai ales copiilor, cum se trăia şi cum se luptau cei care au locuit pe aceste meleaguri în antichitate.
„Ceea ce vedeţi este o lecţie de istorie vie, o lecţie la care ne bucurăm să participăm. Copiii mai ales s-au bucurat să vadă crâmpeie din viaţa dacilor şi a romanilor, o luptă concursuri la care participă foarte activ şi gălăgios”, spune primarul Veţelului, Ioan Henţiu. „Noi acum încercăm să aducem la viaţă larma vechii Micii, un sit pe nedrept uitat, pe nedrept lăsat într-un con de umbră, colţ pentru care trebuie să răsartă din nou soarele. E important ca acum comunitatea locală să conştientizeze valoarea extraordinară a acestui sit care ar trebui să devină principalul pilon de dezvoltare durabilă. Este averea lor, comoara lor!”
Şi fărâme din vechea aşezare au prins duminică contur, spre bucuria participanţilor: copiii au încercat armele, au gustat bucatele antice, au ţesut la războaie sau au văzut cum se făceau armurile sau se prelucra osul sau fierul.
De la prima ediţie, „Micia Rediviva” a deprins localnicii cu gustul fascinant al istoriei lor. Cei care şi-au dorit au putut vizita situl, dar şi şantierul pe care au lucrat arheologii în acest an. Orice vizită aici este deosebit de interesantă, chiar dacă are loc la umbra turnurilor termocentralei: „Micia avea nu unul, ci trei ansambluri de terme romane. Pe scurt, băi publice, unde populaţia venea nu doar pentru igienă, ci şi pentru relaxare şi socializare. Termele aveau şi bazin cu apă rece, sală de gimnastică, sală de discuţie, vestiare, toate acestea aveau un rol social extraordinar – aici se întâmpla totul: se povestea, se făceau planuri… Erau mall-urile antichităţii!”, exclamă cercetătoarea de la MNIR.
Sunt multe de descoperit şi ocrotit la Micia, sit care urmează să fie „măcelărit” încă o dată de realizarea Coridorului IV pe calea ferată, iar autorităţile centrale nu s-au deranjat încă să finanţeze descărcarea arheologică, una care se anunţă complexă datorită bogăţiei sitului: „Micia a vut un destin nefericit: a fost schingiuită şi ruptă în două de „zeul dezvoltării”. Este tăiată atât de drumul naţional, cât şi de calea ferată. Şi-a plătit tributul de sânge prin ridicarea termocentralei şi noi vrem să arătăm că rănile patrimoniului se vindecă doar prin cultură şi educaţie.”
Laura OANĂ
