SINGURI ȘI DEȘTEPȚI: Omul frumos este cea mai bună afacere în vremea epidemiei

Între poveste și faptă, între dorință și putință, între „eu sunt” și „noi suntem” întotdeauna a fost prăpastie pe care au umplut-o doar oamenii puternici, înțelepți, cu credință nezdruncinată. De aceea, în însingurarea dictată de un virus căpos, calea dreaptă e cea a descoperirii omului frumos, cel care se ascunde în fiecare din noi.

Unul mai deștept decât altul

Înainte de această provocare unică a epidemiei, mulți dintre noi – îndrăzneți sau doar palavragii – vorbeau cu ușurință și adâncă știință despre liniște și însingurare. Unii ajunseseră la concluzia automulțumitoare că sihăstria, ascetismul, retragerea din lume sau numai liniștea omului care se caută pe sine reprezintă doar banale jonglerii de care este capabil oricine. Ba, unii, mai cu credința-n cui și mintea tot pe-acolo, au ajuns să spună că însingurarea din credință e doar o șmecherie a puturoșilor care vor să scape de responsabilități: „ce face el, poate oricine; să vină să tragă la șaibă cu mine, să facă un ban cinstit, poate? nu poate!”.

Iată că bunul Dumnezeu, în impecabilul divin simț al umorului, i-a dat omului posibilitatea să-și demonstreze virtuțile latente cu care atât se laudă, pe care, nu-i așa?, doar viața asta agitată, în marele ceaun sub presiune al lumii, l-a împiedicat a le arăta tuturor. Și, la vreme de epidemie și stat acasă că așa trebuie, după cum se vede, s-a cam domolit vitejia omului care le știe și le poate face pe toate… Ba chiar dispăru cu totul!…

Nici crâșma nu mai e ce-a fost!

Epidemia declanșată de mărunțelul nou coronavirus a funcționat ca un ham ce a înțepenit, pentru o vreme, galopul ușor defect al lumii în care trăim. Clipa de respirație obligatorie ne-a trimis să verificăm, în sfârșit, cu toții, virtuțile liniștii, ale însingurării. Îndrăzneții sau palavragiii despre care povesteam la început nu au de ce să se plângă: au ocazia să demonstreze că nu-și băteau gura de pomană, ci pot deveni, pentru un timp, aproape sfinți. Numai că socoteala de la crâșmă nu se potrivește deloc cu cea de la mănăstire, nici măcar în plină însingurare epidemică.

Vă amintiți? Nu trecuseră multe zile de la impunerea unei relative izolări pe motiv de virus și mahalalele, lumea virtuală, presa s-au umplut și de furia nestăpânită a celor obligați să stea mai mult acasă, și de puzderie de psihologi, mai mult sau mai puțin școliți, ori babe descântătoare cu leacuri pentru însingurare. O nebunie din care ar ieși la iveală că omul modern nu rezistă, fără „tratament”, nici măcar câteva zile într-o mică falsă izolare socială – iese, totuși, la magazin, mai plimbă cățelul ori purcelul de companie, mai solfegiază din balcon, nu mai vorbesc de zbârnâitul asurzitor al tastelor asaltând rețele de socializare…

Au dispărut, așadar, și îndrăzneții, și palavragiii care stăpâneau înțelepciunea lumii: în fapt, au organizat o revoltă hilară împotriva „statului opresor” care îi obligă să șadă puțin pe fundul lor, pentru a proteja comunitatea de pârdalnicul de virus.

Înțeleptul, tot înțelept rămâne

E drept că sunt oameni pentru care această liniște socială impusă de vremuri este mană cerească. Dar sunt oamenii care și înainte căutau momente de însingurare, în care să citească o carte, să-și dezvăluie o pasiune, sau pur și simplu să se odihnească cu adevărat, să mediteze la propriul drum sau să se roage. Așadar, nimic nou sub soare.

Mai sunt și oamenii care descoperă abia acum cât de bine face trupului și spiritului o pauză pe care nu îndrăzneau să și-o dăruiască, prea copleșiți de tumultul agresiv al vieții moderne. Aceștia, după o clipă de buimacă surpriză, au găsit un rost în această „distanțare socială” – cum șchiop insistă să-i spună autoritățile. Au regăsit lucruri și mici proiecte pe care le-au abandonat în timp și care mai pot fi reînnodate. Au regăsit oamenii dragi din jur, pe care parcă nu i-au mai văzut tihnit și așa cum sunt de prea multă vreme. Au regăsit omul care încă mai viețuiește sub mașina de făcut bani și plătit facturi pe care a construit-o, din ei, societatea. Au câștigat un moment de trezire prețios: poate le va folosi și viața le va fi mai bună, începând de acum.

Cetățeanul (re)turmentat

Dar cei mai mulți, chiar trași de vremuri spre un timp al liniștirii, au înlocuit orbirea din zilele de până acum, cu furia oarbă a unui nemulțumit. Un individ nemulțumit că i se dă timp și spațiu special, doar pentru el și viața lui, că i se dă o gură de oxigen pe care e posibil să nu o mai primească vreodată în viața asta. Un individ nemulțumit că i se redă, chiar și pentru scurt timp, umanitatea, aducerea aminte a lucrurilor cu adevărat importante din propria viață, ca o șansă nesperată.

Pentru această mulțime înfuriată și tehuie, aceste săptămâni de însingurare forțată de împrejurări și ordine ar putea aduce o schimbare majoră în viață, dacă lideri de opinie, autorități, dascăli și îndrumători spirituali ar lăsa deoparte comoditatea statului deoparte și s-ar strădui puțin să explice, public, câtă hrană sănătoasă se poate găsi în timpul dat de pauza de întâlnire cu tine însuți și cei care contează.

Atenție, se deschid ușile! Urmează viața!

Dacă tot e penibil să faci, în aceste vremuri dificile, politică – cea care ne monopoliza, aproape de greață, timpul -, puțină îndrumare înspre înțelegerea importanței clipelor de detașare, de însingurare, pentru o viață de calitate ar face minuni. Acesta ar fi marele câștig al acestei înfruntări cu păcătosul de virus: redescoperirea faptului că suntem oameni și omenescul din noi este mult mai mult decât individul terorizat de pretențiile deseori dezumanizante ale societății.

Să ne oprim, așadar, în chiar însingurarea dictată de virus: unii, mai înțelepți, să scrie despre frumusețea omului integral și valoarea educației, alții să citească, să asculte și să redescopere omul integral și frumos care se ascunde în fiecare dintre noi. Să merităm încă o șansă de a fi mai buni într-un timp istoric care nu ne prea lasă loc de asta.

Iată o temă bună, pentru însingurarea COVID-19 din aceste zile, una care schimbă lumea în bine.