Sindicate ANP: Peste 1.200 de deţinuţi au fost eliberaţi în prima lună de la aplicarea legii recursului compensatoriu; într-un an cifra va depăşi 8.000

Peste 1.200 de deţinuţi au fost eliberaţi în ultima lună, de la intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care îl contrazic pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Acesta susţinea că în prima lună de aplicare a acestei legi au fost eliberaţi 650 de deţinuţi.

„După ce şeful penitenciarelor recunoştea că sunt extrem de multe erori la punerea în libertate pe baza Legii recursului compensatoriu, ministrul Justiţiei dezinformează Parlamentul, afirmând că, în prima lună de aplicare, au fost puşi în libertate în plus un număr de 650 de deţinuţi, avansând cifra de 25.093 de deţinuţi rămăşi în penitenciare. (…) Conform statisticii oficiale a ANP, de la punerea în aplicare a legii recursului compensatoriu au fost eliberaţi în plus peste 1.200 de deţinuţi (aproape dublu faţă de cât a anunţat ministrul)”, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Potrivit acestora, în primul an de aplicare a acestei legi numărul deţinuţilor care vor fi eliberaţi va depăşi 8.000, ceea ce ar însemna că vom avea un plus de cel puţin 5.000 de infracţiuni faţă de dinamica normală a criminalităţii.

„La fel de probabil, vom avea beneficii zero în ceea ce priveşte modernizarea sistemului penitenciar, având în vedere că investiţiile de anvergură în modernizarea penitenciarelor încă sunt la stadiul de anunţ. În legătură cu motivele pentru care ministrul Justiţiei dezinformează nu putem decât să speculăm că încearcă să ascundă erorile şi efectele negative ale unei măsuri de graţiere mascată care va acţiona ca un stimulent pentru criminalitate în următoarea perioadă. Îl somam, deci, public să renunţe la aceste dezinformări ale opiniei publice, care are dreptul să ştie excact câţi hoţi, violatori, tâlhari şi criminali au beneficiat de acest act de clemenţă”, adaugă reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor într-un comunicat de presă transmis joi.

Conform site-ului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la acest moment în penitenciarele din România sunt încarcerate 24.336 de persoane.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, în Parlament, că în penitenciare sunt 25.093 de deţinuţi, cu 5.972 de deţinuţi peste capacitatea de cazare la standardul de 4 metri pe deţinut, el afirmând că în urma aplicării legii recursului compensatoriu au fost eliberaţi 650 de deţinuţi.
Legea privind recursul compensatoriu a intrat în vigoare în 19 octombrie şi prevede că pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare fiecare deţinut va beneficia de şase zile considerate efectuate.

În prima zi de la intrarea în vigoare a acestei legi au fost puşi în libertate 529 de deţinuţi, iar ANP spunea că în perioada următoare ar putea fi eliberaţi condiţionat, în baza acestei legi, alţi 3.349 de deţinuţi, cei mai mulţi fiind de la Rahova – 250 şi de la Penitenciarul Poarta Albă – 200. Potrivit reprezentanţilor unora dintre penitenciare, mulţi dintre deţinuţii puşi în libertate ca urmare a acestei legi aveau condamnări pentru furturi şi tâlhării, dar şi pentru omor. Ministrul Tudorel Toader a spus atunci că această cifră este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *