Sindicaliştii Sanitas pichetează astăzi Ministerul Muncii
Sindicaliştii Sanitas pichetează, miercuri, sediul Ministerului Muncii, iar seria protestelor anunţate deja prevede şi un miting de amploare în luna aprilie. Săptămâna trecută, 280 de sindicalişti au pichetat Ministerul Sănătăţii, iar după întâlnirea cu ministrul Sorina Pintea au transmis că apreciază reluarea dialogului, dar raportarea sporurilor la salariul din 2019, pentru toţi angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială, precum şi eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30% sunt condiţii ne-negociabile.
Sindicaliştii Sanitas anunţă că, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, pichetează sediul Ministerului Muncii.
Sindicaliştii Sanitas vorbesc despre necesitatea asigurării finanţării creşterilor salariale prin transfer de la bugetul statului, prin CNAS – în calitate de gestionar al Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Revendicările au fost prezentate săptămâna trecută ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, care a dat asigurări că vor fi reluate în cel mai scurt timp negocierile referitoare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.
„Reprezentanţii Sanitas au subliniat de mai multe ori, pe parcursul discuţiilor, că raportarea sporurilor la salariul din 2019, pentru toţi angajaţii din Sănătate şi Asistenţă socială, precum şi eliminarea sporului de continuitate din plafonul de 30% sunt condiţii ne-negociabile! Apreciem ca importantă reluarea dialogului cu factorii de decizie şi intenţia asumată de a organiza o întâlnire la nivelul Guvernului, însă până atunci, Federaţia Sanitas va continua acţiunile de protest conform programului stabilit”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Sanitas, după întâlnirea cu Sorina Pintea.
Programul protestelor prevede şi un miting de amploare, la Bucureşti, în luna aprilie.
Miercuri, peste 280 de membri ai Federaţiei Sanitas din judeţele Arad, Bacău, Brăila, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Olt, Timişoara, precum şi din U.S.S. CFR au continuat seria protestelor pentru susţinerea drepturilor salariale ale angajaţilor din Sănătate şi Asistenţă socială.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, miercuri, după discuţiile cu reprezentanţii protestatarilor din sistemul sanitar, că nu se vor face concedieri în sistem, nici acolo unde se va schimba numărul de paturi în unele secţii. Pintea spune că ”nu ar trebui să continue aceste pichetări”, iar protestatarilor nemulţumiţi de majorarea salarială le-a transmis că ”o sută de lei este o majorare salarială, nu este o scădere, până la urmă”.
Ulterior, într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii, Pintea a subliniat faptul este important ca angajaţii din sistemul de sănătate să asigure calitatea actului medical şi siguranţa pacientului.
news.ro