Sindicaliştii CFR, scrisoare deschisă către ministrul Transporturilor

Sindicaliştii CFR vorbesc, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Transporturilor, de ”catastrofa economică şi socială” spre care se apropie compania în care de ani de zile indicatorii economici, bugetul şi investiţiile scad, condiţiile de muncă sunt tot mai grele, nu există uniforme, iar calitatea serviciilor oferite călătorilor se depreciază. Sindicaliştii spun că managementul CFR Călători este ”un mastodont încremenit de o birocraţie sufocantă”, iar incapacitatea directorilor de a lua decizii va ruina întreaga societate.

Sindicaliştii CFR au transmis, miercuri, o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, în care insistă să-i prezinte situaţia din cadrul companiei, aşa cum o văd ei, în calitate de angajaţi, dincolo de ”cifrele stufoase” care există în rapoartele oficiale.

”Dincolo de cifre, domnule ministru, stau oamenii! Iar aceştia încearcă să-şi facă treaba aşa cum se cuvine, potrivit fişei postului fiecăruia dintre ei. Mii de ceferişti care au avut, până de curând este adevărat, încredere în managementul CFR Călători şi în soluţiile propuse de acesta şi-au pierdut orice urmă de speranţă. Din păcate, anii au trecut fără a se cuantifica rezultate economice evidente şi fără nici un fel de  asumare publică pe această temă. Managementul CFR Călători este un mastodont încremenit de o birocraţie sufocantă, iar incapacitatea directorilor care populează acest loc de a lua decizii vitale pentru companie va ruina întreaga societate”, scriu sindicaliştii în document.

Potrivit acestora, informările cerute direcţiilor din minister conţin ”cifre stufoase şi fără sens, situaţii financiar-contabile istorice, pagini întregi de justificări şi alambicate analize de impact”.

”Suntem siguri că nu veţi găsi, în aceste informări, niciun nume, al niciunui om plătit astăzi, ca noi toţi, din taxele şi impozitele cetăţenilor, responsabil de situaţiile existente”, mai scriu sindicaliştii.

Aceştia susţin că nu există niciun motiv rezonabil ca într-o structură de mărimea şi complexitatea CFR Călători să nu existe un mecanism de control şi evaluare, un reper de performanţă asumat la cel mai înalt nivel al managementului.

”Constatăm de ani buni de zile că indicatorii economici scad cu o viteză ameţitoare, bugetul CFR Călători scade violent, de la an la an, investiţiile lipsesc, condiţiile de muncă sunt din ce în ce mai grele, nu există uniforme pentru anagajaţi, gradul de siguranţă în muncă a colegilor noştri scade, calitatea serviciilor oferite călătorilor se depreciază, există un deficit real de peste 700 de vagoane de călători, defecţiunile materialului rulant se înmulţesc şi devin din ce în ce mai periculoase, parcul de locomotive şi vagoane este uzat fizic şi moral, lucrătorii feroviari sunt din ce în ce mai nemulţumiţi, iar atunci când se produce câte un eveniment nedorit pe calea ferată, de vină este lucrătorul ceferist, niciodată managementul CFR Călători”, se mai arată în scrisoare.

Angajaţii CFR acuză lipsa de asumare, responsabilitate şi măsuri din partea conducerii companiei.

”Este de neconceput ca într-o ţară europeană, criteriile de performanţă să nu fie activate în cazul managementului unor companii strategice, aşa cum este CFR Călători”, este mesajul sindicaliştilor care afirmă că nu cunosc planul managementului CFR Călători.

Ceferiştii mai spun că ”românii habar nu au ce se va întâmpla cu această companie, cu trenurilor lor”.

”Nu ştim ce să le mai spunem oamenilor, în trenuri. Nu ştim cât vom mai putea duce în spate reproşurile şi supărările lor, atâta vreme cât noi, lucrătorii feroviari, suntem anonimii executanţi ai planurilor realizate şi etern nefinalizate ale managementului CFR Călători. Domnule ministru, veţi fi îngrozit de incapacitatea acestei companii, dovedită în toţi aceşti ani, de a-şi administra în mod corect cota de piaţă pe care o are în sectorul transportului de călători pe calea ferată. Veţi fi îngrozit de justificările şi indecizia celor care sunt plătiţi să nu livreze angajaţilor companiei justificări, ci să ia decizii. Veţi fi îngrozit de lipsa de responsabilitate şi de disperarea cu care sunt căutate motive pentru continuitate în fruntea acestei companii, evidenţe pe care le veţi găsi în oricare din birourile în care oamenii plătiţi de români plimbă, de ani de zile, doar hârtii”, se mai arată în document.

Sindicaliştii îşi încheie mesajul cu o întrebare retorică: ” Managementul companiilor pe care le administraţi în calitate de ministru, în speţă CFR Călători, după ce fel de regulament funcţionează şi care este criteriul la care este raportată performanţa acestuia?”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *