Un tânăr de 19 ani a pus polițiștii rutieri pe urmele lui, printr-o pădure de pe lângă Simeria

În timp ce se afla pe un moped, un tânăr de 19 ani, din localitatea Rapoltul Mare a încercat să se sustragă de la controlul din trafic și a pus oamenii legii pe urmele lui, până într-o pădure din apropiere. În cele din urmă, tânărul teribilist a fost prins, apoi dus la sediul poliției din Simeria, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru mai multe nereguli.

„La data de 19 octombrie 2024, în jurul orei 18:35, polițiștii au observat în trafic, pe DJ 107A, pe raza comunei Rapoltu Mare, un moped care nu avea montate plăcuțe de înmatriculare.

Deși polițiștii au efectuat semnal de oprire, conducătorul mopedului, un tânăr de 19 ani, din localitate, a fugit de la fața locului, fiind urmărit și ulterior prins de polițiști, într-o pădure din apropierea DJ 107A.

Tânărul a fost condus la sediul Poliției Orașului Simeria, iar în urma interogării bazelor de date s-a stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar seria de șasiu a mopedului nu are corespondent”, transmit cei de la IPJ Hunedoara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *