Doi tineri de 19 ani au fost prinși de polițiști, în timp ce spărgeau un autoturism parcat

Tineri bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de furt, identificaţi cu operativitate de polițiști

 

La data de 31 octombrie 2022, în jurul orei 01:00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată cu privire la faptul că, în noaptea de 30/31 octombrie 2022, a fost sustras un autoturism parcat pe o stradă din orașul Simeria.

Patrula de poliție care s-a deplasat cu operativitate la fața locului, a reușit prinderea în flagrant a doi tineri din Simeria, ambii în vârstă de 19 ani.

Cei doi tineri fac obiectul cercetărilor poliţiştilor, după ce ar fi comis şi alte fapte de furt calificat a unor autoturisme şi furt în scop de folosinţă, ei fiind reţinuţi de poliţişti în cursul acestei luni (unul dintre cei doi tineri se află sub condițiile uneia dintre măsurile preventive privative de libertate, respectiv arestul la domiciliu).

În acest caz, poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *