Siegfried Mureşan: Poziţia Parlamentului European, care susţine candidatura Laurei-Codruţa Kovesi, are mai multe şanse de câştig în negociere

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă că poziţia Parlamentului European, care susţine candidatura Laurei-Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, are mai multe şanse de câştig în negocierea cu Consiliul şi prezintă şi argumentele în acest sens.

„Ca europarlamentar şi, mai ales, când negociam Bugetul UE, am reprezentat Parlamentul la numeroase runde de negocieri cu Consiliul de Miniştri ai UE. Din experienţa acestor întâlniri, vă pot spune că poziţia Parlamentului, care susţine candidatura Laurei-Codruţa Kövesi, are mai multe şanse de câştig în această negociere”, a scrie Mureşan pe contul său de Facebook.

El precizează că „Parlamentul European are o poziţie extrem de fermă, stabilită ca urmare a unei audieri publice şi a două runde de vot democratice şi transparente”, iar „Consiliul are o poziţie slabă deoarece nu are o asumare politică, ci doar un vot orientativ, dat la nivel tehnic”.

„Parlamentul va fi extrem de ferm în a-şi afirma poziţia, iar poziţia este clară: Laura-Codruţa Kövesi este singurul nostru candidat pentru poziţia de procuror-şef european”, adaugă eurodeputatul.

„Cum se vor termina aceste negocieri: în foarte multe negocieri între Parlament şi Consiliu, la finalul procesului, Parlamentul are câştig de cauză. Cel mai bun exemplu este următorul: când eu am negociat întreg bugetul Uniunii Europene, Comisia Europeană propusese un proiect de buget pe care Consiliul a vrut să-l reducă şi Parlamentul a vrut să îl crească. Rezultatul final a fost un buget mai mare decât ceea ce a propus Comisia, mult mai apropiat de ceea ca vrut Parlamentul decât de ce a vrut Consiliul. Un alt exemplu a fost negocierea pentru obţinerea fondurilor pentru fermierii români afectaţi de pestă porcină africană. Comisia Europeană nu propusese niciun ban pentru sprijinirea fermierilor în Bugetul UE 2019. Eu am cerut în Parlamentul European fonduri pentru fermierii români în buget, în timp ce Consiliul, inclusiv ministrul Teodorovici au vrut un buget cu tăieri la liniile bugetare de unde puteau fi ajutaţi fermierii. Rezultatul a fost că m-am impus, Parlamentul a câştigat, Consiliul a pierdut şi s-au alocat fonduri pentru fermierii români”, mai scrie Siegfried Mureşan.

Prima rundă de negocieri dintre Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european are loc miercuri. Negocierile între PE şi Consiliul UE se impun pentru că Parlamentul European a optat pentru Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european, în timp ce votul indicativ din Consiliul UE a fost favorabill candidatului francez, Jean – Francois Bohnert (şeful Parchetului din oraşul Reims), Kovesi fiind pe locul al doilea.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *