Și elevii răspund în fața legii
Poliția Locală Deva și Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Deva au încheiat un parteneriat educațional care are rolul ca elevii să afle la ce se expun și cum răspund în fața legii atunci când comit anumite fapte.
În acest proiect sunt incluși elevii celor patru clase a IX-a de la acest liceu, care tocmai au împlinit sau vor împlini în viitorul apropiat, vârsta de 14 ani.
Sunt tot mai dese situațiile în care minorii fură, se bat sau comit acte de vandalism, consumă droguri etc. Așa că polițiștii locali le-au vorbit elevilor despre răspunderea penală și contravențională. Discuțiile dintre tineri și polițiști au avut succes. Copiii au întrebat ce pot păți dacă refuză să prezinte actul de identitate atunci când oamenii legii le cer acest lucru, dacă dau date de identificare false, care este diferența între începerea urmăririi penale între un minor și un major, ce pedepse li se aplică și în ce condiții etc. Ei au aflat că în cazul unui minor există obligativitatea ca acesta să fie supus mai întâi unui examen psihologic suplimentar, iar dacă reiese că a avut discernământ când a comis fapta, se demarează acțiunea penală. În ceea ce îl privește tânărul care a împlinit deja vârsta de 18 ani, răspunde în fața legii ca o persoană adultă.
Campania de informare a elevilor de la Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Deva în ceea ce privește răspunerea penală pentru faptele lor și consecințele în plan juridic va continua și săptămâna viitoare.
Poliția Locală Deva este implicată și în alte parteneriate cu școlile din municipiul Deva. Elevi de clasa a X-a de la Colegiul Național Decebal Deva au vizitat ieri Centrul de Monitorizare Video și Trafic din cadrul poliției locale. Ei au fost curioși să vadă cum funcționează camerele de supraveghere montate în oraș și în apropierea școlii unde învață. De asemenea, le-a fost prezentată tehnica și autospecialele din dotarea poliției locale și li s-a explicat rolul și atribuțiile polițistului local în societate.
Primăria Municipiului Deva sprijină iniţierea şi derularea parteneriatelor şi protocoalelor de colaborare între Direcția Poliția Locală Deva și școlile din oraș, încheiate cu scopul de a preveni delicvența juvenilă și de a asigura un climat de siguranță pentru elevii și cadrele didactice din unitățile de învățământ de pe raza municipiului Deva.
Compartiment Comunicare, Promovare Imagine