Deva: O serie de lucrări au fost realizate la blocurile sociale din zona Zăvoi
Mai multe lucrări de reparații și întreținere au fost realizate, de la începutul acestei săptămâni, la blocurile sociale din zona Zăvoi, aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială Deva.
Concret, au fost înlocuite copertinele de policarbonat deteriorate, de la intrarea în Blocurile nr. 4 și nr. 8, precum și elementele degradate ale sistemului pluvial pentru acoperiș (jgheaburi, burlane etc.), la Blocul nr. 9.
Lucrările de reparații sunt efectuate de către angajați ai Biroului Administrare Exploatare Locuințe (BAEL) din cadrul Serviciului Administrare Fond Locativ, Tehnic al DAS Deva.
Persoanele care locuiesc în blocurile sociale și camerele de cămin din municipiul Deva pot semnala Direcției de Asistență Socială Deva eventualele defecțiuni și avarii produse la instalațiile, echipamentele și spațiile care constituie părți comune apelând numerele de telefon 0755.878.365 și 0755.878.328, în zilele lucrătoare, după următorul program: luni – joi, între orele 8:00-16:30 sau vineri, între orele 8:00-14:00. În cazul producerii unor avarii majore, echipele de intervenție vor acționa în cel mai scurt timp posibil.
Direcția de Asistență Socială Deva administrează un număr de aproximativ 700 de locuințe sociale și camere de cămin, situate în mai multe zone ale orașului.
Direcția de Asistență Socială Deva