Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marţi, 6 noiembrie, pe Aleea Romanilor din Deva
Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat marţi, 6 noiembrie pe Aleea Romanilor din municipiul Deva.
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, marţi, 6 noiembrie a.c., începând cu ora 08.00, pe Aleea Romanilor.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18:00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări.
Delgaz Grid SA