„Serbările Cetății” – trei zile de sărbătoare pentru deveni

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează în perioada 24 – 26 mai 2024, evenimentul mult așteptat de către toți devenii, „Serbările Cetății”.

Piața Cetății va găzdui, timp de trei zile, spectacole dedicate Zilelor municipiului Deva, cu muzică de toate genurile și unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului.

În acest an, mai mult ca oricând, ne-am propus să aducem în fața dumneavoastră și să promovăm cât mai mult artiștii locali. În acest sens, pe lângă trupele locale care vor concerta în primele două zile, duminică, muzica populară va fi reprezentată în mare parte de artiști deveni, precum și de ansamblul reprezentativ al orașului nostru, care anul viitor va împlini o jumătate de veac de activitate neîntreruptă, Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean”.

Astfel, „Serbările Cetății 2024” se vor desfășura după următorul program:

  • Vineri, 24 mai, începând cu ora 18:00
  • Art Adventure
  • The Story
  • Quas
  • Alina Eremia
  • The Motans

Prezintă: Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica

  • Sâmbătă, 25 mai, începând cu ora 18:00
  • Roxana Olșanschi
  • Florin Mureșan
  • Vremuri
  • Gino & Band
  • Feli
  • Zdob și Zdub

Foc de Artificii

Prezintă: Dragoș Pascuta și Ciprian Andrica

  • Duminică, 26 mai, începând cu ora 17:00
  • Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Ansamblul „Silvana Junior”, alături de invitații: Amalia Otea, Bianca Sîrb, Ovidiu Pîs, Lorena Cheregi, Letiția Mihuțiu, Simi Belea, Cristina Muntean, Ovidiu Olari și Ana Almășana Ciontea

Conducerea muzicală: Andre Crișan

Coregrafia: Andrei Gabor

  • Aida Busuioc, Gabi Nicolae, Marius Trif, Bianca Munteanu și Radu Poenar, Lorena Pascu, Nelu Ban Fîntînă, Nicolae Flaviu Cristea, Ciprian Roman, acompaniați de „Formația Aida Busuioc”.

Prezintă: Ioana Popescu

 

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *