Senatul a modificat legea privind acordarea de ajutoare de stat pentru crescătorii de porci: va intra în vigoare după primirea acceptului de la Comisia Europeană

Senatul a modificat marţi, cu 87 de voturi ”pentru” şi 2 abţineri, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, legea privind acordarea de ajutoare de stat în valoare de jumătate de miliard de euro pentru crescătorii de porci, astfel încât actul normativ urmează să intre în vigoare abia după primirea acceptului de la Comisia Europeană.

”Prevederile prezentei legi intră în vigoare după primirea acceptului Comisiei Europene cu privire la acordarea ajutorului de stat în cadrul programului carne de porc din fermele româneşti”, se arată în varianta nouă a legii, adoptată marţi de Senat.

Actul normativ urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Legea privind instituirea unui program multianual de ajutoare de stat pentru susţinerea producătorilor de carne de porc, denumit ”Program carne de porc din fermele româneşti” pentru perioada 2017 – 2020, în valoare de 446 de milioane de euro a fost adoptată de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în luna mai.

Pe 15 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea actului normativ pe motiv că aceasta va intra în vigoare înainte de a fi finalizate discuţiile cu oficialii europeni, aşa cum cer normele UE.

„Din ansamblul normelor europene şi interne rezultă că măsurile ce constituie ajutor de stat pot fi adoptate şi acordate numai sub condiţia autorizării de către Comisia Europeană. Or, din analiza parcursului legislativ al Legii pentru aprobarea Programului carne de porc din fermele româneşti rezultă că ajutorul de stat, deşi notificat, nu a fost autorizat de către Comisia Europeană şi nici nu poate fi considerat a fi fost autorizat”, şi-a motivat Klaus Iohannis cererea de reexaminare.

Potrivit proiectului de lege, producătorii de carne de porc beneficiază de ajutoare de stat cuprinse între 15.000 şi 2,5 milioane de euro pe an, în funcţie de numărul de porci livraţi abatoarelor.

Programul de susţinere a crescătorilor de porci este unul multianual şi este prevăzut a se desfăşura între 2017 şi 2020, banii urmând a se acorda de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii. Plafoanele anuale ale programului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar pentru 2017 este prevăzută suma de 86 de milioane de euro. Valoarea întregului program pentru perioada 2017 – 2020 a fost stabilită, prin amendament al Comisiei de agricultură a Senatului, la suma de 446 de milioane de euro.

Pentru a beneficia de programul de ajutoare de stat, producătorii de carne de porc trebuie să fie organizaţi ca persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. De asemenea, ei trebuie să fi livrat către abatoare autorizate porci graşi cu o greutate a carcasei calde de minimum 75 kg.

O condiţie este şi ca porcii graşi să provină din purcei intraţi, mutaţi sau transferaţi în exploataţia beneficiarului la o greutate medie a lotului de maxim 30 kg/cap.

Nu în ultimul rând, pentru accesarea programului, producătorii trebuie să livreze minimum 600 şi maximum 100.000 de capete de porci graşi anual.

Ajutorul de stat se acordă sub forma unor pachete de sprijin, valoarea unui pachet fiind echivalentul a 10.000 de euro. Un producător poate beneficia de ajutor pentru minimum unu şi maximum 250 de pachete de sprijin într-un an.

Calcularea numărului de pachete se face după formula: numărul de carcase, înmulţit cu echivalentul a 25 euro / carcasă, împărţit la echivalentul a 10.000 de euro. Cu alte cuvinte, suma minimă pe care o poate primi un producător de carne de porc care livrează 600 de carcase pe an este de 15.000 de euro. Suma maximă, pentru livrarea a 100.000 de carcase într-un an, este de 2,5 milioane de euro.

Iniţiatorii îşi motivează demersul prin faptul că, în domeniul creşterii animalelor, concurenţa cu produse din afara ţării a avut influenţe negative în valorificarea produselor obţinute, cărora i s-au adăugat disfuncţionalităţile pieţei precum embargoul impus de Rusia în ceea ce priveşte importul de carne de porc, seceta severă din anii 2015 şi 2016.

”Deşi înainte de 2014 România nu a fost unul dintre statele exportatoare de produse agricole în Federaţia Rusă, instituirea embargoului din vara anului 2014 a afectat în mod direct producătorii români din cauza surplusului de produse existent pe piaţa UE. Ca urmare, scăderi severe ale preţurilor au fost înregistrate chiar şi în perioade în care acestea ating în mod normal vârful de sezon”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.

Iniţiatorii mai spun că, prin acordarea ajutoarelor de stat în domeniul creşterii porcinelor, se urmăreşte eficientizarea activităţii acestui sector, asigurarea necesarului de consum intern de produse proaspete, obţinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, a unei eficienţe economice în realizarea şi valorificarea acestora, acoperirea pierderilor de venit înregistrate  de crescătorii de porcine, precum şi evitarea migraţiei din mediul rural, odată cu crearea de noi locuri de muncă.

Iniţiativa legislativă a fost semnată de 16 senatori şi deputaţi de la PSD şi ALDE şi a fost înregistrată la Parlament pe 14 februarie 2017 pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *