Senatorii PNL Nicolae Ciucă şi Nicoleta Pauliuc au depus un proiect prin care indemnizaţia acordată urmaşilor militarilor căzuţi la datorie nu va mai fi condiţionată de veniturile familiilor acestora

Ministrul Apărării, senatorul PNL Nicolae Ciucă şi senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc au depus un proiect de lege prin care urmaşii militarilor decedaţi în acţiuni, misiuni şi operaţii militare în România sau în străinătate vor beneficia de o indemnizaţie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut, fără ca această indemnizaţie să mai fie condiţionată de veniturile familiei.

Iniţiativa legislativă modifică Legea nr. 168/2020 privind drepturile veteranilor din teatrele de operaţii prin care indemnizaţia lunară era acordată doar urmaşilor ce realizează venituri lunare mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.

„Nu există o măsură absolută a recunoştinţei pe care o purtăm militarilor ce îşi riscă viaţa pentru securitatea României. Putem doar să îi asigurăm că, în caz de deces, familiile lor nu vor avea de suferit din punct de vedere financiar. Am propus corectarea Legea nr. 168/2020 cu gândul la copiii, soţul supravieţuitor şi părinţii celor căzuţi la datorie”, a declarat Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei pentru apărare, potrivit unui comunicat de presă al Senatului.

Senatorul Nicolae-Ionel Ciucă apreciază că „modificarea legislativă propusă este un gest de respect faţă de familiile militarilor căzuţi la datorie, gest care va demonstra, încă o dată, că nu lăsăm pe nimeni în urmă. Efortul militarilor, atunci când se află în misiuni de luptă, nu poate fi conceput fără sprijinul familiilor, care are un impact deosebit de important asupra moralului personalului, factor esenţial al îndeplinirii cu succes a misiunilor încredinţate”.
Dacă Parlamentul va aproba modificarea propusă în Senat de Nicoleta Pauliuc şi Nicolae Ciucă, ai cărei co-iniţiatori sunt 64 de parlamentari PNL, USR-PLUS, UDMR şi PSD,  acordarea indemnizaţiei lunare urmaşilor şi părinţilor eroilor căzuţi la datorie nu va mai fi condiţionată de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câştigul salarial mediu brut.
De iniţiativa legislativă vor beneficia 53 de familii ale militarilor decedaţi în acţiuni, misiuni şi operaţii militare în România sau în străinătate.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *