Şedinţe comune ale Camerelor Parlamentului pentru angajarea răspunderii Guvernului pe Legea bugetului pentru 2020, legea privind bugetul asigurărilor sociale şi pe legea de modificare a OUG 114

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţe comune, pentru ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020, pe Legea privind bugetul asigurărilor sociale şi pe legea care corectează prevederile OUG 114/2018.

Asumarea răspunderii pentru cele trei acte normative se face separat, în trei şedinţe diferite, dintre care prima este programată la ora 16.00.

Anterior, Guvernul se reuneşte în şedinţă pentru discutarea amendamentelor pe care parlamentarii le-au depus la cele trei legi, în special la Legea bugetului.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că a luat decizia angajării răspunderii pentru 3 proiecte de lege: legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi legea de corectare a OUG 114.
Orban doreşte ca Legea bugetului să fie adoptată până la finalul anului, apreciind că aşa este normal.

”E o decizie responsabilă şi indispensabilă pentru a avea bugetul pe 2020 până la 31 decembrie”, a spus Orban.

Premierul a spus că este foarte dificil ca printr-o dezbatere normală în Parlament să se finalizeze bugetul de stat şi cel al asigurărilor de stat în termenul stabilit.

 

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Dacă Guvernul nu a fost demis,  proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *