Sectoarele bovin, suin, apicol şi avicol vor primi de la bugetul de stat un sprijin total de 315 milioane lei
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi trei Ordonanţe de Urgenţă şi o Hotărâre prin care va acorda un sprijin total de 315 milioane lei pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovin, suin şi avicol, în contextul pandemiei Covid-19, precum şi pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol.
În şedinţa de Guvern din 27 august a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19, având ca scop compensarea pierderilor în perioada cuprinsă între 1 martie – 1 iulie 2020.
Pentru fermierii ce deţin în exploataţie minim 91 de capete de bovine vor fi alocate fonduri de la bugetul de de stat. Cuantumul sprijinului de stat este de 100 euro/cap femelă bovină adultă, vârsta minimă 24 luni, iar valoarea totală a schemei de ajutor este de 35,7 milioane lei. Pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole suma totală nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 euro.
Fermierii au la dispoziţie 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pentru depunerea documentaţiei. Banii vor fi viraţi în conturile fermierilor până la 31 decembrie 2020.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploataţii cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020; să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene; să nu se afle în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019 sau în cazul persoanei fizice să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019; beneficiarii trebuie să deţină minimum 91 capete bovine femele adulte cu vârsta de minim 24 luni înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020.
Totodată, pentru fermierii care deţin între 5 şi 90 capete de bovine se acordă fonduri prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Măsura 21 – Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepţional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia Covid-19, prin care se acordă fonduri fermierilor din sectorul zootehnic respectiv sectorul bovin (inclusiv bubaline), în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei şi menţinerea viabilităţii acestora.
Bugetul aproximativ este de 60 milioane euro, iar ajutorul per beneficiar va fi de maxim 7.000 euro şi poate fi acordat în funcţie de dimensiunea exploataţiei.
Termenul maxim până la care statul membru va plăti suma forfetară este de 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Pentru a beneficia de fonduri acordate prin Măsura 21, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie fermieri activi conform definiţiei din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1307/2013, respectiv a legislaţiei naţionale şi să fie înregistrat la APIA cu cerere unică de plată pentru anul 2020; să deţină minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiţia de a avea înscrise minim 5 UVM femele adulte din specia bovine pe exploataţie cu cod ANSVSA ; fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.
– De asemenea, în şedinţa de Guvern din 27 august a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă privind aprobarea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19, în perioada cuprinsă între 1 martie – 1 iulie 2020, având ca scop compensarea pierderilor.
Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producţie deţinută de beneficiar, echivalent UVM, funcţie de categoriile de suine, respectiv, suine la îngrăşat şi animale de reproducţie.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 euro.
Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, ratele de conversie fiind 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru animale de reproducţie (scroafe şi scrofiţe).
Valoarea totală a schemei de ajutor este de 119,56 milioane lei.
Beneficiarii acestei măsuri de sprijin sunt crescătorii care deţin animale din specia suine, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină exploataţie cu cod ANSVSA înregistrată/autorizată sanitar veterinar; să desfăşoare activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor în semestrul I al anului 2020, cu excepţia celor care deţin exploataţii aflate în imposibilitate de populare din cauza măsurilor de restricţie sanitare veterinare generate de evoluţia pestei porcine africane; să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene; să nu se afle în dificultate, (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) potrivit evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019.
Fermierii au la dispoziţie 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ pentru depunerea documentaţiei. De asemenea, banii vor fi viraţi în conturile acestora până la data de 31 decembrie 2020.
– Tot în şedinţa de Guvern din 27 august a fost adoptată o Hotărâre privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol”.
„Scopul acestui ajutor este susţinerea activităţii în sectorul apicol pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada menţionată, astfel încât să se asigure continuarea ciclului de producţie”, informează Ministerul Agriculturii.
Cuantumul ajutorului este de 25 lei/familia de albine, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 49,94 milioane lei, reprezentând circa 10,51 milioane euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, respectiv 4,7496 lei.
„Beneficiarii acestei măsuri sunt: apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016; apicultori, persoane juridice, precum şi oricare formă asociativă cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii”, arată ministerul.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2020, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”; să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
Apicultorii îşi vor primi banii până la data de 31 decembrie 2020.
– Mai mult, în şedinţa de Guvern din 27 august 2020 a fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă privind aprobarea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia Covid-19, în vederea compensării pierderilor, în perioada cuprinsă între 1 martie – 1 iulie 2020.
Prin acest sprijin se doreşte susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice din perioada actuală, pentru compensarea pierderilor. Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producţie deţinută de beneficiar, echivalent UVM, funcţie de speciile şi categoriile de păsări, respectiv, pui de carne, pui de curcă, găini ouătoare, găini rase grele şi pui eclozionaţi.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 euro, ratele de conversie fiind 0,03 UVM pentru pui de carne, pui de curcă şi pui eclozionaţi, respectiv 0,014 UVM pentru găini ouătoare şi găini rase grele.
Cuantumul ajutorului este de 100 euro/UVM, echivalent în lei, iar valoarea totală a schemei de ajutor este de 109,8 milioane lei.
Beneficiarii acestei măsuri sunt: crescătorii de păsări, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor pentru carne sau ouă.
Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină exploataţie autorizată sanitar veterinar; să desfăşoare activitate de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor în semestrul I al anului 2020; să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile şi să respecte prevederile de la punctele 20 şi 23 din Comunicarea Comisiei Europene; să nu se afle în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidentelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019.
Fermierii au la dispoziţie 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ pentru depunerea documentaţiei. De asemenea, banii vor fi viraţi în conturile acestora până la data de 31 decembrie 2020.
news.ro