Seceriș ca pe vremuri în pădurenime la Feregi
„Așe! Toată iarna, asta facem să scoatem boabele!”, le explica un pădurean falnic celor care au participat anul trecut, la Festivalul Plăcintelor din Cerbăl. La standul său de meșter popular, Miron Muntean a adus câțiva snopi de grâu pe care i-a bătut strașnic cu îmblacii, un instrument țărănesc realizat din două bâte de lemn legate la capăt, între ele, cu o sfoară din piele. Astfel, spicele coapte se desfac și eliberează boabele aurii.
Este momentul în care nea Miron pune mâna pe ciur, aruncă câțiva pumni de grâu pe sită și începe să ciuruie deasupra unei covete de lemn: „Gunoaiele rămân deasupra, știi? Ca în politică!” râde Nea Miron. Asta îi, zice omul și le aruncă resturile departe de grâu. La 72 de ani, Miron Muntean din satul Feregi are voiciunea unui tânăr și dragostea pentru glie, port și meșteșuguri a unui pădurean adevărat. Cine i-a trecut vreodată pragul nu o să poată uita ospitalitatea familiei, entuziasmul cu care Nea Miron povestește despre vremuri și locuri, dar nici gustul plăcintelor pregătite de soția sa, Viorica.
În sate, după arat, semănat și secerat, îmblăcitul grâului era unul dintre pașii esențiali pentru ca boabele să ajungă făină pentru savuroasele plăcinte pădurenești. Zeci de oameni au venit să se uite la meșteșugul pe care rar îl mai prinzi în satele românești.
Acum, Nea Miron folosește modernele rețele de socializare pentru a le arăta oamenilor cum se muncea veacul trecut: „Am încheiat secerișul, după câte știu am rămas singură gospodărie (familie) din Ținutul Pădurenilor format din 40 de sate care mai semănăm, secerăm, îmblătim grâul pentru pâine necesară. După ce se usucă snopii, o săptămână va fi făcut stog (o claie mai mare în care întră toți), acoperit cu paie cu strașină, până în postul Crăciunului când începem îmblătitul, grâului din snopi cu îmblacii (două bucăți din lemn legate între ele cu ață din piele), vânturatul, ciuruitul, după care boabele se pun în desagi, luați în spate și coborâți în vale la moară, măcinat, făina adusă înapoi acasă, iar scumpa mea pădureancă face pâinea în cuptorul de copt cu vechime de 70 de ani din piatră, moștenire de scumpul meu tată”, scrie Nea Miron pe pagina personală. Textul este ilustrat cu câteva fotografii cu grâul secerat și adunat în snopi.
Nea Miron a lucrat o viață din greu: a avut serviciu greu, dar și-a lucrat cu spor pământurile. Are și acum gospodăria plină de animale. Ca meșter, este solicitat de grupurile de vizitatori care ajung în zonă, dar și, în țară. Recent, i-a încântat cu harul său pe cei care au vizitat Muzeul Astra din Sibiu.
„Este o comoară de om! Rari mai găsești oameni precum dânsul să știe atâtea, să păstreze obiceiuri, dar și obiecte tradiționale. Copiii sunt încântați de fiecare dată când îi duc la meșterul popular care ar merita să fie declarat tezaur uman viu”, spune Silvia Olari, inițiatoarea proiectului „Vacanțe la bunici”.
La mai toate evenimentele frumoase din Țara Pădurenilor, familia lui Miron Muntean stârnește admirația oamenilor cu frumusețea portului autentic, iar din casa lor din Feregi este o incursiune în gospodăria pădurenească a veacului trecut.
Laura OANA
