Se vor planta zeci de milioane de puieți, în cadrul campaniei naționale de împădurire

Un număr de 17 milioane de puieţi vor fi plantaţi în cadrul ediţiei de toamnă a campaniei naţionale de împădurire ”O pădure cât o ţară”, iar judeţele în care Romsilva va planta cei mai mulţi puieţi sunt Tulcea, Galaţi, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Brăila şi Vaslui, a anunţat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

„O pădure cât o ţară este mai mult decât o mare adunare de oameni care plantează. Campania are în spate de strategii silvice, prin care construim păduri puternice. Am anunţat, în prima etapă a campaniei, plantarea a peste 50 de milioane de puieţi. Cu toate că am avut perioadă de urgenţă în mijlocul campaniei, am reuşit să plantăm în primăvară 33 de milioane de puieţi. Ne apropiem de partea a doua a campaniei „O pădure cât o ţară” şi astfel, în octombrie – noiembrie vom planta peste 17 milioane de puieţi. Dacă în primăvară ne-am concentrat pe zonele de munte şi deal, în toamnă  campania va ajunge în zonele de câmpie, în mod special în judeţele deficitare în păduri“, a declarat ministrul Costel Alexe.

Acesta a participat miercuri la evenimentul de lansare a acestei ediţii a campaniei, în Pădurea Pustnicu, de lângă Bucureşti.

Judeţele în care Romsilva va planta cei mai mulţi puieţi  sunt: Tulcea (peste jumătate de milion de puieţi), Galaţi (430.000), Ialomiţa (370.000), Călăraşi (200.000), Dolj (180.000), Brăila (150.000), Vaslui (110.000). Dintre aceştia, peste 1 milion de puieţi sunt de stejar, peste 700.000 de plop, salcie (150.000), frasin, arţar şi alte specii.

De asemenea, în cadrul acestei ediţii a campaniei, vor fi plantate păduri de la zero pe o suprafaţă de 1.100 ha şi vor fi  completări pe o suprafaţă de peste 2.000 de ha.

În cadrul ediţiei de primăvară a campaniei ”O pădure cât o ţară”, au fost plantate de la zero, la nivel naţional, 2.400 de păduri şi completate alte 7.000 de păduri tinere. Cele mai multe păduri plantate de la zero au fost în judeţele: Suceava, Maramureş şi Sibiu.

“În cadrul campaniei ‘O pădure cât o ţară’, vor fi realizate şi lucrări de substituire, prin care vom construi păduri mai puternice decât avem astăzi. De exemplu, aici, la Pustnicu, vrem să readucem la viaţă pădurile dominate de stejar! Acum avem, în această zonă, în jur de 75% tei, deşi cândva Codrii Vlăsiei erau dominaţi de stejar. Urmărim ca prin lucrări de  substituire să revenim la ce a fost odată, 75% stejar şi restul alte specii, printre care şi tei”, a adăugat ministrul Costel Alexe.

 news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *