Se suplimentează numărul de posturi din învăţământul preuniversitar

Guvernul a aprobat, joi seară, suplimentarea cu 750 a numărului de posturi din învăţământul preuniversitar. În total, schema de personal în sistemul de învăţământ preuniversitar în acest an şcolar a fost suplimentată cu 1.250 de posturi, arată Ministerul Educaţiei.

„Guvernul României a aprobat în şedinţa de astăzi, 8 octombrie, suplimentarea cu 750 de posturi a necesarului pentru personalul din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Decizia este complementară celei adoptate la începutul anului şcolar 2020-2021, potrivit căreia numărul de posturi necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat a fost, iniţial, suplimentat cu 500. În total, schema de personal în sistemul de învăţământ preuniversitar în acest an şcolar a fost suplimentată cu 1.250 de posturi”, a arătat, într-un comunicat de presă transmis, joi seară, Ministerul Educaţiei.

Ca urmare, numărul total de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, inclusiv în învăţământul special, în centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, este de 286.710.

„Reglementarea stabilită de Executiv are ca scop asigurarea dreptului la educaţie al elevilor, în contextul în care noul an şcolar a început în condiţiile prevăzute de starea de alertă. Mai exact, organizarea activităţilor didactice pe durata stării de alertă presupune dispunerea unor măsuri stricte de igienă şi distanţare socială, fapt care determină micşorarea efectivului de elevi la clasă şi creşterea numărului de clase, implicit a numărului de posturi”, a menţionat sursa citată.

În anul 2020, cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În viitorii ani financiari, cheltuielile bugetare se vor realiza cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.

În comunicat se arată că Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în calitate de autoritate de stat, în conformitate cu prevederile art. 32 din Constituţia României, republicată, şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin, prin punerea în aplicare a cadrului legal şi prin asigurarea exercitării dreptului fundamental la educaţie, în condiţiile stării de urgenţă şi ale stării de alertă.

În acest sens, a fost emisă OUG nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi ordinul comun MEC/MS nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prin care au fost instituite măsuri specifice de protecţie a elevilor şi a personalului din învăţământ, pentru ca activitatea didactică să se poată desfăşura în condiţii de siguranţă sanitară.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *