Se scumpesc vacanţele în România. Cât a crescut prețul la cazare, în acest an, față de anul 2018
Preţul cazării în hotelurile şi pensiunile din România a crescut, în acest an, cu 9% faţă de 2018 şi cu 55% faţă de 2017, conform datelor portalului de rezervări hoteliere Travelminit.ro, transmise marţi.
Tichetele de vacanţă au influenţat preţul hotelurilor în 2019, Travelminit raportând o creştere de preţ de 55% faţă de 2017 şi de 9% faţă de 2018 pentru o noapte pentru 2 persoane, iar pentru o familie creşterea este de 44% faţă de 2017 şi de 9% faţă de 2018.
”Printre cele mai scumpe destinaţii din România în 2019 se regăseşte capitala, cu un preţ de aproximativ 300 de euro pe sejur, fiind urmată de litoralul românesc şi Delta Dunării cu o medie de 287 de euro pe sejur. De asemenea, staţiunile balneoclimaterice se află în topul celor mai scumpe destinaţii din România cu un preţ de 240 de euro pe sejur, mediu 3 nopţi. Activităţile specifice fiecărei zone au crescut preţurile sejururilor, unele pachete incluzând şi activităţi populare cum ar fi excursii cu barca în Delta Dunării sau tratamente balneo”, se arată în comunicat.
În topul celor mai scumpe tipuri de cazări se află apartamentele care pot primi un număr mai mare de persoane, cu o medie de 227 de euro pe 3 nopţi (76 euro pe noapte), pe locul doi situându-se hotelurile cu un preţ de aproximativ 204 euro pe 3 nopţi (68 euro pe noapte).
Pensiunile şi cabanele pot fi rezervate cu un cost de aproximativ 146 euro pe 3 nopţi (76 euro pe noapte). Cele mai căutate destinaţii din România pentru vacanţele de toamnă rămân zonele montane (Valea Prahovei, Transfăgărăşanul) dar şi staţiunile balneoclimaterice şi chiar oraşele precum Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara.
news.ro