Se propagă ideea că vaccinarea COVID-19 afectează fertilitatea atât la femei, cât şi la bărbaţi
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că se propagă ideea că vaccinarea COVID-19 ar afecta fertilitatea atât la femei, cât şi la bărbaţi, menţionând că există studii în acest sens care arată că lucruri nu stau deloc aşa.
Gheorghiţă a prezentat marţi, într-o conferinţă de presă, câteva aspecte care dezinformează în spaţiul public în legătură cu vaccinarea COVID-19.
“Aş mai vrea să fac câteva precizări legate de reacţiile adverse în general ale vaccinurilor COVID-19 şi voi supune atenţiei dumneavoastră câteva aspecte care sunt propagate şi dezinformează în momentul de faţă în spaţiul public legat de faptul că, după vaccinarea COVID-19, proteina Spike circulă în sânge şi produce efecte adverse grave în rândul persoanelor vaccinate. Aici lucrurile sunt cât se poate de clare şi sunt studii solide în acest sens, după vaccinarea COVID-19 majoritatea proteinei S se exprimă la locul de administrare, de aia se numeşte proteina Spike pentru că are practic un cârlig care o reţine pe membrana celulelor musculare la locul de administrare. Studiile efectuate după doza unu au arătat că există cantităţi extrem de mici de proteine S care circulă în primele două- patru zile de la vaccinare şi această proteină S dispare odată cu apariţia anticorpilor anti-Sars-Cov-2 pentru că aceasta este cea care generează apariţia anticorpilor”, a transmis Gheorghiţă.
El a precizat că proteina Spike nu poate fuziona cu membrana celulelor ţintă.
“De asemenea deşi proteina Spike este asemănătoare cu proteina virală, proteina Spike din vaccin este asemănătoare cu proteina virală ca structură, ca funcţie, există totuşi o mică diferenţă care nu îi permite proteinei Spike din vaccin, practic sunt doi aminoacizi modificaţi şi nu îi permit să fuzioneze cu membrana celulelor ţintă”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.
Gheorghiţă a menţionat că o altă idee care se propagă este că vaccinarea afectează fertilitatea la femei şi la bărbaţi.
“O altă informaţie complet falsă care circulă în spaţiul public şi de aceea mi-am permis să o prezint aici este legată de fertilitate. Se propagă ideea că vaccinarea COVID-19 afectează fertilitatea atât la femei, cât şi la bărbaţi. Sunt date cât se poate de clare, în primul rând ideea a plecat de la faptul că există o asemănare între structura proteinei Spike şi o proteină Sincitina 1 care are rol în maturarea şi în dezvoltarea placentei, însă studiile au arătat că există asemănări foarte mici între aceste două proteine încât probabilitatea să găsim o asemănare între proteina Spike şi orice altă proteine este foarte mare dacă ne-am uitat la ele”, a transmis coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
El a precizat că lucrurile nu stau aşa şi sunt studii realizate în acest sens.
“Plecând de la această ipoteză s-a vehiculat ideea că anticorpii anti proteina Spike ar reacţiona încrucişat şi cu această proteină care are rol în maturarea placentei şi că evident ar cauza aceste probleme de fertilitate. Lucrurile nu stau deloc aşa. În primul rând sunt studii făcute la persoanele vaccinate şi s-au determinat anticorpii anti sincitina 1, în 15 cazuri, sunt studii pe număr mic de persoane şi nu s-au identificat aceşti anticorpi şi mai mult decât atât toate datele disponibile de la acest moment arată că după infecţia naturală cu Sars-Cov-2, adică după COVID-19 nu sunt semnale că scade fertilitatea pentru că aceeaşi anticorpi anti proteină Spike apar şi după boala naturală. Cu atât mai mult, sunt studii recent publicate care au arătat că după vaccinare nu se influenţează fertilitatea masculină, practic s-au uitat la anumiţi parametrii din lichidul seminal şi sunt nemodificaţi faţă de starea anterioră”, a mai declarat Gheorghiţă.
news.ro