Se prelungește termenul de depunere a proiectelor pentru finanțarea IMM-urilor, prin Programul Regional Vest: peste 40 de milioane de euro disponibili

Având în vedere interesul ridicat manifestat de reprezentanții mediului de afaceri pentru finanțările deschise prin Programul Regional Vest, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest a decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor în cadrul apelului pentru sprijinirea IMM-urilor, până în data de 30 septembrie 2024, ora 12:00.

Autoritatea de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027 a luat decizia de a prelungi cu o lună acest termen pentru a veni în sprijinul solicitanților, astfel încât toți cei interesați să poată depune proiecte calitative.

Firmele din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș pot obține finanțări nerambursabile de până la 4 milioane de euro pentru dezvoltarea activităților de producție și până la 1 milion de euro pentru investiții în domeniul serviciilor. Peste 40 de milioane de euro au la dispoziție IMM-urile din Regiunea Vest în cadrul acestui apel.

Fondurile sunt destinate IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii) care activează în mediul urban sau în stațiunile turistice din Regiunea Vest.

Aceste finanțări le vor permite firmelor să realizeze investiții durabile și sustenabile pentru modernizarea sau extinderea spațiilor de lucru și achiziționarea de echipamente performante, eficiente energetic și care încorporează tehnologii avansate și procese inovative, prin care să își automatizeze procesele, devenind astfel mai competitive pe piață.

Ghidul de finanțare – Sprijin pentru IMM-uri, cu toate informațiile necesare pentru accesarea finanțărilor, este disponibil pe site-ul Programului Regional Vest, www.vest.ro, aici.

Pentru informaţii suplimentare, cei interesați pot contacta Biroul de HelpDesk al ADR Vest: telefon 0256-491.923, e-mail helpdesk@adrvest.ro.

***

Regiunea Vest beneficiază de 1,18 miliarde euro, fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *