Se poate şi în România. La şcoală, din plăcere

În zilele de vacanţă, a fost pustiu în mai toate şcolile hunedorene. Nu şi la Colegiul Naţional de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara. Aici, cei de la echipele de robotică, RobotX și RobotY, lucrează de zor. Nici nu s-au stins bine ecourile aurului obţinut la nivel mondial, că elevii şi-au reluat munca la roboţii cu care vor concura la viitorul campionat. La câteva zeci de kilometri distanţă, la baza sportivă de pe Mureş, la Şoimuş, zeci de copii merg zilnic la antrenamente, la secţia de kaiac canoe a Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva. Au renunţat la timpul liber din vacanţă din pasiune pentru ceea ce fac, o pasiune deprinsă de la dascălii lor.

Pentru aceşti copii, vacanţa este perioada perfectă ca să se concentreze pe pasiunea lor. La Hunedoara, competiţia de robotică FIRST Tech Challenge 2022 i-a mobilizat pe elevii din echipele de robotică care ţintesc un nou mondial. Zilele libere s-au transformat în zile petrecute în laboratorul de fizică şi sala de robotică. Totul sub îndrumarea profesorului Mircea Nistor, care nici el nu are vacanţă.

„Lucrăm la roboţii pentru FIRST Tech Challenge pentru că în fiecare sezon au noi teme de joc, se schimbă cerinţele şi trebuie conceput un robot complet nou. Cele două echipe au pregătit saşiurile, în două variante, pentru că tipul nou de teren are nişte bariere care pot fi trecute, dar cu dificultate. Pe lângă bariere, sunt nişte spaţii foarte restrânse, care pot fi trecute cu uşurinţă. Atunci, încercăm două variante – o echipă lucrează pe un saşiu relativ lat, care nu se poate strecura prin locul confortabil şi un saşiu mult mai îngust care să poată face acest lucru. Când le vom confrunta pe teren, vom vedea care dintre ele rezistă la şocurile de la trecerea barierelor, şocuri foarte serioase. Rulmenţii rolelor de pe roţile speciale le fac fragile. Vom vedea ce variantă vom alege. Aşa i-am obişnuit să rezolve problemele – alegi de la început mai multe variante, le încerci şi apoi vezi ce e de făcut”, explică profesorul hunedorean.

Cele două echipe – RobotX și RobotY – pregătesc roboţii pentru Campionatul național de la București, decisiv pentru calificarea la cel mondial. Competiţia FIRST Tech Challenge e concepută pentru a fi o adevărată provocare pentru participanţi şi nu presupune doar construirea unui robot. Elevii deprind munca în echipă, învaţă să se sfătuiască, să se ajute, se obişnuiesc cu construirea unui proiect, sunt nevoiţi să ia decizii, să rezolve necunoscutele şi fac toate acestea pentru că vor mai mult, sau altceva, decât ce este în programa şcolară. Dacă mai adaugi şi îndrumarea unui dascăl care a fascinat generaţii întregi, nici nu te mai miri că elevii renunţă la timpul liber, vin la şcoală în vacanţe şi uneori chiar şi în zilele de weekend. „Momentan munca merge bine tocmai pentru că suntem în această vacanţă şi este momentul în care putem să lucrăm cel mai mult la robot, timpul în care suntem cel mai productivi pentru că nu avem alte teme şi ore la care trebuie să fim prezenţi”, explică Alexandru, un elev de clasa a XI-a. Munceşte alături de altă colegă la unul din roboţei. „Am avansat un pic mai repede decât ne aşteptam, că e vacanţă, dar noi am venit să ne continuăm munca. Cred că noi, cei de la robotică, suntem cei mai fericiţi că avem această vacanţă, pentru că avem mai mult timp să ne concentrăm pe roboţii pentru competiţia FTC”, povesteşte Ioana Dîscă, tot  clasa a XI-a.

Ioana este unul dintre elevii care a venit la şcoală chiar şi în vacanţa de vară, când se lucra la soluţiile de combatere a pandemiei care au luat recent aurul mondial. Tot ea, a prezentat la finele lunii trecute, la Sarmizegetusa Regia, în cadrul proiectului „Educaţie la înălţime”, două soluţii create sub îndrumarea mentorului lor: „Poate că nu e normal să vii la şcoală în vacanţă, dar atunci când eşti pasionat, când îţi place ceva, vrei să vii acolo, să fi „în priză”. E ceva care ne place, altfel nu am fi venit aici.”

Liceul din Hunedoara a devenit vestit după ce echipa RobotX a luat aurul la competiţia mondială de robotică, care s-a desfășurat în luna august 2018 în Mexic. Performanţa a fost repetată şi în această toamnă, când elevii au primit din nou locul întâi, la secţiunea „Sănătate”. Aici, în sala plină de echipamente, cu tabla încărcată de formule, vin mereu copii atraşi de ceea ce se întâmplă la echipele de robotică. Unul dintre ei este Luca Nechita, din clasa a VIII-a: „Eu sunt nou-nouţ, sunt „pachet nou”, dacă aş putea să zic aşa. Încerc să învăţ programare şi robotică şi să avansez cât de mult pot în aceste domenii. Eu am fost pe robotică, dar la echipa de lego, şi mentorul nostru, domnul Budiu mi-a sugerat să vin aici ca să îmi depăşesc nivelul. Îmi place, învăţ mai multe şi mă distrez şi asta contează.” Mai mult, pe baza diplomelor obţinute de echipe la competiţiile regionale şi la Campionatul Naţional de robotică FIRST Tech Challenge, elevii membri ai echipelor câştigătoare pot fi acceptaţi la facultăţi cu specializări tehnice.

Dacă îi asculţi pe elevi şi le observi pasiunea cu care se apleacă şi meşteresc la roboţei, îţi dai seama că motto-urile programului de robotică FTC Romania au fost stabilite cât se poate de bine: “work and fun” şi “learning by doing”. Profesorul Mircea Nistor pare să se fi obişnuit cu elevii care, când au ceva timp liber, dau fuga în laboratorul de fizică. Metodele sale de predare şi accentul pus pe partea practică a materiei au capacitat elevii care au adus României două titluri mondiale, iar lui i-au adus premiul de „mentor excepţional”: „Nu e nevoie să îi determin eu să vină, nu se face prezenţă. Fiecare vine când crede de cuvinţă şi stă cât vrea, fiecare se ocupă de ceea ce îşi doreşte la un moment dat. Ei au descoperit că munca aici nu este o corvoadă, ci este un prilej să îţi pui mintea la contribuţie. Satisfacţiile avute în urma unei munci bine făcute sunt incomparabile cu o notă bună la şcoală.”

Alt liceu, alt mentor, altă echipă care nu vrea să renunţe la ore: elevii de la secţia de Kaiac canoe a Liceului cu Program Sportiv „Cetate” Deva vin zilnic la baza sportivă de pe Mureş. Se antrenează ore în şir sub supravegherea antrenorului Alexandru Mureşan: „Din afară, kaiacul poate părea uşor şi mulţi ne întreabă de ce ieşim pe apă când plouă sau este frig. Este un sport care cere rezistenţă, forţă şi îndemânare, dar şi foarte multă tehnică, care trebuie mereu îmbunătăţită.”

Copiii au prins drag de acest sport şi ies în fiecare dimineaţă pe apă. La fel ca la robotică, nici pentru aceşti sportivi nu contează că au vacanţă şi pot sta acasă. „Vin pentru că îmi place, pentru că acasă mai mult stăm şi facem mai nimic. Am rezultate bune, am ajuns vicecampioană şi campioană naţională”, explică o copilă, care trage lângă pontonul de unde o echipă de puşti pleacă pe apă şi se distrează urmărind o pereche de raţe sălbatice.

“Venim de plăcere”, confirmă Alex Filimon: “E frumos aici, ne place atmosfera, colegii, sportul e plăcut”. Colegul său, Alexandru, explică: “Atmosfera este de vis, ne înţelegem mici cu mari de parcă am fi de-o vârstă. Pe de altă parte, este senzaţia pe care o avem atunci când ieşim pe apă, alunecarea… De drag, venim!”

În ciuda faptului că e toamnă şi temperaturile coboară, că stau în ambarcaţiuni cu hainele pe jumătate ude, că se mai răstoarnă în apa rece, copiii zâmbesc larg şi nu e nevoie ca cineva să îi îndemne să se ajute. În ciuda lipsurilor de la baza sportivă, copiii ajung la performanţe de invidiat în timp relativ scurt. La trei ani după ce a ales acest sport, Nadia Haidar a ieşit pe locul 4 la Campionatul Mondial şi acum face parte din lotul naţional.

Avea şi ea vacanţă, dar tot a venit să se antreneze pe Mureş: „Anul acesta, pe lângă Naţionale, am participat la Europene şi Mondiale. La Europene, am venit pe locul şase în semifinale, iar la Mondiale, pe locurile patru şi cinci, în finală. La Mondialul de maraton, am venit pe locul 11, în dublu. Am văzut în ce condiţii se antrenează alţii: noi aici avem deocamdată doar hangarul, alţii au saune, săli de forţă.” Nu este singura care are rezultate în timp scurt: „Fac kaiac de doi ani şi am deja o mulţime de locuri întâi, la campionatele naţionale”, confirmă Andreea Mureşan.

Antrenorul urmăreşte fiecare mişcare a copiilor dintr-o ambarcaţiune cu motor. Alexandru Mureşan are 48 de ani şi recunoaşte că a făcut relativ târziu Facultatea de educaţie fizică, apoi şi-a luat masterul, în 2012. Era mecanic de locomotivă când s-a decis că vrea mai mult şi a ales să facă o meserie din sportul pe care îl practica. A luat totul de la zero şi a scos din buruieni şi paragină fostul club de canotaj al Devei. A cosit, a construit, a peticit, ba chiar a făcut şi ceva ţarcuri pentru căţei şi câteva pisici abandonate. Cu ajutorul unui sponsor, al primăriior Deva şi Şoimuş a reuşit să achiziţioneze câteva caiace şi accesorii. În scurt timp, a reuşit să atragă copii către acest sport şi de atunci lucrurile s-au reaşezat. Nici el nu prea are vacanţe: „Nu pot să stau mai mult de câteva zile, că e plin de la mesaje de la copii, care scriu că mă aşteaptă să ieşim pe Mureş. Atmosfera de aici este extraordinară! Interacţionează foarte bine cei mici cu cei mari, nu există diferenţe sociale. Poate îi atrage starea de bine de la club, faptul că se înţeleg între ei, poate pentru că ei sunt copiii mei şi eu pentru ei sunt părinte, un prieten bun, din toate câte ceva. Când mă întreabă lumea, zic că am vreo 40 de copii. Întotdeauna când vorbesc de ei, aşa spun: “copiii mei”. Îmi dă o stare extraordinară! Chiar dacă salariile nu sunt fantastice, aici nu e vorba de beneficii financiare, dar e fantastică senzaţia că eşti un om împlinit. Compensează toate lipsurile!”

Copiii de la robotică de la Hunedoara, alături de cei de la kaiac canoe sunt câţiva dintre elevii care şi-au găsit pasiunea datorită dascălilor, care i-au făcut să se gândească cu drag la ore sau la antrenamente. „Din păcate, nu putem vorbi despre participarea la şcoală de plăcere, la nivel naţional. Cred că nici măcar nu vor să experimenteze alt sistem. Lipseşte interacţiunea direct cu copilul, respectul faţă de copil. În faţa unui copil nu trebuie să te impui prin forţă, ci prin atitudine”, crede Alexandru Mureşan. La Hunedoara, profesorul Mircea Nistor, mentorul RobotX şi RobotY, explică: „Este, de fapt, un alt tip de şcoală, în care se învaţă natural, nu forţat sau obligat. Ei vin chiar dacă este vacanţă şi e frig. Vin pentru că ştiu că au lucruri de făcut şi idei de pus în practică şi de testat.”

Laura OANA