Se înăspresc pedepsele penale împotriva celor care atacă pădurari

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că în Parlament a fost votat proiectul de lege care asimilează cu ultrajul atacurile asupra pădurarilor, actul normativ urmând a intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

„Astăzi, Parlamentul a aprobat un proiect de lege iniţiat de mine la solicitarea Federaţiei Silva de a creşte pedepsele penale împotriva celor care atacă pădurari, care comit acte de agresiune împotriva pădurarilor. În momentul în care se va publica în Monitorul Oficial, infracţiunile împotriva pădurarilor vor fi egale în faţa legii cu ultrajul, agresiunea împotriva poliţistului sau jandarmului”, a afirmat ministrul Mediului, miercuri seară, la B1 Tv.

În acest context, Tanczos Barna a arătat că, în urma adoptării acestei legi, „poate se gândesc de două ori” cei care agresează pădurarii.

Senatorul Tánczos Barna, ministru al Mediului, anunţa, în 6 septembrie, că Senatul a adoptat, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege iniţiat pentru protejarea pădurarilor. Potrivit legii, agresarea pădurarilor va fi încadrată la ultraj. Ministrul explica atunci faptul că, în ultimii ani, 6 pădurari au fost omorâţi şi 700 de angajaţi din sistem au fost atacaţi.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *