Se continuă modernizarea străzilor din municipiul Deva

Am semnat astăzi contractele de lucrări de tip proiectare, execuție și asistență tehnică asigurată de proiectant pe parcursul lucrărilor pentru străzile Vâlcele și Coziei aflate pe teritoriul administrativ al municipiului Deva.

  • Pentru strada Coziei este gata faza de proiectare și avem și autorizația de construire. Execuția va începe în cel mult 10 zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Vom moderniza o lungime de 1410 metri de drum (strat de uzură din beton asfaltic, strat de legătură din beton asfaltic, strat superior de fundație din piatră spartă împănată și strat inferior de fundație).

Se vor amenaja trotuare pentru pietoni, se vor monta borduri, iar pentru un acces auto facil în gospodăriile oamenilor, bordurile vor fi montate răsturnate.

Termenul de execuție este de 6 luni de la demararea lucrărilor.

Valoarea acestei investiții este de 1.434.807,81 lei (fără TVA).

  • Pentru strada Vâlcele din satul Cristur urmează elaborarea proiectului tehnic de execuție și apoi vom urma toate procedurile necesare pentru obținerea autorizației de construire.

Vom moderniza o lungime de 309 metri de drum. Vom amenaja trotuare cu borduri, vom construi rigolă carosabilă din beton, zid de sprijin de rambleu din beton și parapet metalic pentru siguranța circulației. Ținând cont de domeniul public, strada este proiectată cu două benzi de circulație pe o lungime de circa 185 de metri.

Durata de execuție este de 10 luni (maximum 2 luni faza de proiectare și 8 luni faza de execuție a lucrărilor).

Valoarea investiției este de 552.865,04 lei (fără TVA).

Pentru ambele străzi, perioada de garanție a lucrărilor executate și finalizate va fi de 36 de luni.

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

#LucrămPentruDeveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *