Se anunță controale drastice şi amendarea celor care nu respectă legea

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Tulcea, că pe litoral vor fi făcute controale „la sânge” care să ducă la amendarea celor care nu respectă legea. El a avut un mesaj şi pentru patronii unor cluburi de la malul mării, spunându-le că, „dacă nu se potolesc”, atunci acele cluburi vor fi închise.

Orban a fost prezent, vineri, pe şantierul Podului suspendat peste Dunăre prin Măcin-Smârdan şi a fost întrebat de jurnalişti ce măsuri vor fi luate pe litoral, având în vedere că se anunţă un weekend aglomerat, pentru ca staţiunile de la malul mării să nu se transforme în focare de Covid-19.
„Controale la sânge, care să ducă la amendarea tuturor celor care nu respectă legea şi inclusiv la suspendarea unor autorizaţii de funcţionare pentru agenţii economici, organizatori de evenimente care în mod sistematic încalcă regulile. Sunt deja câteva cluburi care parcă se cer singure, nu le dau numele astăzi, dar le ştie toată lumea şi patronilor le transmit de pe acum mesajul că, dacă nu se potolesc, vom închide aceste cluburi”, a afirmat Orban.
În ultimele weekenduri, pe reţele de socializare au apărut imagini atât din Mamaia, cât şi din Vama Veche, cu oameni care nu respectau distanţa fizică, care dansau pe plajă şi pe faleză, fără a respecta măsurile de protecţie cerute de autorităţi.
news.ro
foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *