Scriitorul Romulus Lal îi invită pe deveni la un ”Taifas literar”
”Taifas literar” este genericul sub care scriitorul hunedorean Romulus Lal le propune iubitorilor de carte o întâlnire cu cele mai recente volume ale sale – joi, 13 iunie 2019, la ora 17:00, în Amfiteatrul ”Liviu Oros” al Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva.
Evenimentul debutează cu o conferință despre ”Revoluție” (din ciclul publicistic ”Numirea lucrurilor la români”) și continuă cu prezentarea operei literare și publicistice a scriitorului și cu lansarea a două noi titluri, apărute anul acesta – volumul ”Proze scurte de drum lung” și romanul ”În slujba Majestății Sale”.
”Taifasul literar” se va încheia cu o sesiune de autografe din partea autorului.
Intrarea la eveniment este liberă.
Romulus Lal este un nume consacrat în literatura română contemporană. Un ardelean autentic, ”continuator inspirat al prestigioșilor Slavici și Agârbiceanu, Rebreanu și Pavel Dan”, după cum îl caracterizează poetul și prozatorul Radu Cârneci.
Romulus Lal își are originea în comuna hunedoreană Balșa. A absolvit Liceul Pedagogic din Deva și Facultatea de Filologie a Universității din Cluj-Napoca.
După o scurtă perioadă la catedră, se dedică definitiv scrisului. Este autorul a numeroase cărți, publicate de-a lungul vremii la edituri de prestigiu din țară, iar un timp și-a legat numele chiar și de cinematografie – ca scenarist și redactor de film.
Biroul de presă