Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” Deva – o școală europeană de referință!
Vineri, 7 iunie 2024, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale ,,Andrei Șaguna” Deva.
La recepție au participat Primarul Municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, Traian Berbeceanu – Administratorul public al Municipiului Deva, comisia de recepție, constructorul, dirigintele de șantier, reprezentanți ai ISC Hunedoara, proiectantul, reprezentanții scolii, ai ISU Hunedoara, ai Asociației Persoanelor cu Handicap Neuromotor, ai rețelelor de utilități, părinți și copii.
Școala Gimnazială ,,Andrei Șaguna” Deva a fost modernizată cu fonduri europene nerambursabile.
Valoarea proiectului a fost de peste 5,1 milioane euro.
Școala a fost echipată și dotată și cu echipamente didactice performante.
Avem o școală modernă, cu toate dotările necesare și condiții la standarde europene pentru elevi și cadrele didactice.
Obiectivul acestui proiect a fost asigurarea unei oferte educaţionale adecvate, accesibile şi de calitate în învăţământul primar și gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Deva, prin reabilitarea, modernizarea infrastructurii şcolii şi dotarea cu echipamente didactice specifice.
S-au reabilitat şi modernizat spaţiile destinate procesului educaţional (două corpuri clădiri școală), precum şi dotarea acestora cu echipamente didactice specifice învăţământului din ciclul primar și gimnazial. Au fost create facilităţi pentru desfăşurarea orelor de educaţie fizică, prin reabilitarea sălii de sport/vestiarelor precum şi activităţilor din pauze, prin amenajările exterioare aferente şcolii.
„Am creat o infrastructură şcolară modernă, adecvată desfăşurării procesului de învăţământ, asigurându-se astfel condiţiile materiale desfăşurării unui proces didactic de calitate, în conformitate cu cerinţele actuale. Am îmbunătăţit calitatea actului educaţional corespunzător cerinţelor psihopedagogice şi asigurarea accesibilităţii tuturor elevilor la procesul de învăţământ și nu în ultimul rând, am asigurat condiții pentru o educaţie de calitate şi creşterea gradului de participare a populaţiei şcolare în învăţământul primar și gimnazial. Ne-am asigurat că școala este accesibilă pentru toți elevii, inclusiv pentru cei cu nevoi speciale. Am construit rampe de acces, toalete adaptate și alte facilități, pentru a garanta că toți elevii pot beneficia de aceleași oportunități educaționale”, declară Nicolae-Florin Oancea, Primarul Municipiului Deva.
Acest proiect reprezintă un pas important în îmbunătățirea condițiilor de educație pentru copiii noștri și reflectă angajamentul administrației publice locale de a sprijini dezvoltarea și excelența în învățământ.
Condițiile în care învață elevii noștri sunt importante pentru administrația publică locală.
Primăria Municipiului Deva