Voluntarii pentru Geoparc au studiat schimbările climatice din Cretacic ca să participe la o tabără internațională
Cinci tineri voluntari au reprezentat Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București și România la cea de IV-a ediție a International Geopark Camp for Youth. Este o tabără organizată de Geoparcul Internațional UNESCO transfrontalier Muskau Arch care facilitează cooperarea între tineri din geoparcuri europene.
„International Geopark Camp este un proiect al geoparcului transfrontalier Muskau Arch, dintre Germania și Polonia. Se află la a patra ediție și e foarte important pentru noi deoarece geoparcurile sunt locuri unde poveștile despre trecut ne pregătesc pentru viitor. Iar viitorul nostru sunt tinerii. Un astfel de proiect arată și importanța internațională a geoparcurilor care le permite unor tineri din comunități locale să se întâlnească cu tineri la fel ca ei din alte zone, din alte geoparcuri, să schimbe idei și să devină parteneri activi ai noștri în crearea proiectelor pentru viitor” afirmă Cristian Ciobanu, coordonator local Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București.
Ca să se bucure însă de întreaga experiență din tabără, tinerii voluntari au trebuit să se pregătească intens. Au avut de ales o temă care să fie pusă în legătură cu schimbările climatice din trecutul geologic al teritoriului pe care îl reprezintă și să facă o paralelă cu prezentul. Cu sprijinul experților din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și din Universitatea din București, ei au trebuit să se familiarizeze cu ceea ce înseamnă o cercetare științifică și să se documenteze temeinic. Deși nu prea știau la ce exigențe să se aștepte pe parcursul taberei, încă din primele momente au realizat că vor trăi o experiență frumoasă.
„Drumul pe care l-am parcurs până să ajungem acolo a fost puțin cam greu. Ne-am lovit de un articol pentru care a trebuit foarte multă cercetare, ne-a trebuit multă atenție și, cum noi nu ne lovim, așa, de articole în fiecare zi, a fost puțin cam greu. Însă eu și colegii mei ne-am organizat foarte bine, am lucrat foarte mult și intens. Am avut de făcut un articol despre schimbările climatice din Cretacic pe care l-am realizat cu succes, într-un final. Când am ajuns acolo, în Geoparcul Muskau Arch, am fost primiți ca și cum am fi fost deja născuți în geoparcul lor, ne-am simțit ca în geoparcul nostru, ca acasă, ne-am simțit foarte bine”, spune Bianca Iorgoni,voluntară pentru Geoparc.
Astfel de experiențe la nivel internațional sunt unul dintre numeroasele atuuri ale geoparcurilor internaționale UNESCO în ceea ce privește oferta educațională și de formare pentru tineri și pentru comunități locale. Ema Opreanu este voluntară pentru Geoparc de aproape patru ani și acum se pregătește de viața de studentă. A participat și la schimbul de experiență din această primăvară organizat de Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului împreună cu Geoparcul Internațional UNESCO Djerdap, din Serbia. Vede Geoparcul ca un cadru care i-a oferit o mulțime de oportunități și speră ca și generațiile viitoare de voluntari să le aprecieze la adevărata valoare.
„Am auzit mai de mult, cândva, o glumă:<<Geoparcul te face mare>>. Eu nu cred că e doar o glumă. E o afirmație plină de adevăr. Chiar te face mare ajutându-te să te dezvolți în diferite direcții, fie prin experiențe de genul acesta, fie prin cursurile de ghizi, fie prin proiecte și evenimente. Geoparcul te face mare susținându-ți ideile și fiind mereu acolo să te îndrume. Sunt entuziasmată pentru viitorii voluntari care vor participa la viitoare experiențe internaționale și nu numai și chiar dacă acum, fiind viitoare studentă, nu voi mai fi chiar atât de activă ca voluntar, voi fi mereu recunoscătoare pentru oamenii minunați pe care Geoparcul m-a ajutat să-i cunosc și pentru informațiile valoroase”, apreciază Ema Opreanu, voluntară pentru Geoparc.
Pe parcursul perioadei petrecute în tabără, voluntarii pentru Geoparc au participat la realizarea unei broșuri și a unui film de promovare a activităților care urmează să fie disponibile în curând publicului larg. Dar cea mai mare satisfacție au avut-o atunci când au vizitat diverse obiective de pe teritoriul geoparcului folosind ca mijloc de transport bicicleta, barca sau trenulețul.
Pentru tabăra din acest an, organizatorii au selectat 12 tineri din România, Polonia, Germania și Ucraina. Este pentru a doua oară când voluntari pentru Geoparc sunt selectați și participă la această tabără dedicată tinerilor din geoparcuri europene.
*****
Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 177 de teritorii din 46 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.
Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro
Pentru informații privind Universitatea din București accesați: www.unibuc.ro
Adina POPA