Scăldatul în apele Jiului, pe propria răspundere

Administrația Bazinală de Apă Jiu informează că scăldatul este interzis în apele Jiului. Este interzisă îmbăierea în apele curgătoare, acestea neîndeplinind condiţiile pentru a fi folosite în acest scop. Conducerea A.B.A Jiu revine cu acest avertisment deoarece creşterea temperaturilor din ultima lună a adus tot mai mulți cetățeni pe malurile râului Jiu pentru a se scălda.

Pentru a fi cât mai vizibil avertismentul, conducerea A.B.A Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a decis ca, în perioada următoare, să mai amplaseze câteva plăcuțe de atenționare de-a lungul râului Jiu, în locurile unde cetățenii, pe propria răspundere, fac baie.

 „Având în vedere creşterea temperaturilor şi odată cu aceasta tentaţia cetăţenilor de a se scălda, Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova anunţă că este interzisă îmbăierea în apele curgătoare, acestea neîndeplinind condiţiile pentru a fi folosite în acest scop. Administraţia Bazinală de Apă Jiu a luat de mult timp măsuri în privinţa atenţionării înotului în râul al cărui nume-l poartă instituţia. Pentru a conştientiza populaţia de riscul pe care şi-l asumă dacă se scladă în apele Jiului – expunere la îmbolnăvire şi înnec – “A.B.A «Jiu» Craiova a amplasat pe malul râului Jiu plăcuţe cu «Scăldatul interzis»”, arată ABA Jiu.

Conducerea ABA Jiu subliniază faptul că râul Jiu nu-i loc amenajat pentru scăldat. Este cunoscut faptul că scăldatul în locuri neamenajate corespunzător determină și riscuri majore pentru sănătate pe lângă pericolul de înec.

„La nivel național, autoritățile de sănătate publică au identificat 50 de zone de îmbăiere. 49 sunt localizate la Marea Neagră (de la Gura Portiței la Vama Veche), iar una este în orașul Tulcea (lacul Ciuperca).  Autoritățile de sănătate publică sunt instituțiile publice ale statului care monitorizează, exclusiv din punct de vedere bacteriologic, calitatea apelor de îmbăiere. Ministerul Sănătății publică anual raportul acestor zone, afișat pe site-ul Agenției Europene de Mediu”, mai arată ABA Jiu.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *