Istorii regăsite. Vechi fotografii din sate hunedorene de pe Valea Mureşului

„Ne bucurăm că avem în arhiva noastră materiale foarte valoroase precum acest album pe care l-am găsit de curând, album în care putem vedea – după cum este trecut în descriere – „oameni de ieri şi azi” din satele de pe Valea Mureşului.

Sunt prezentate fotografii cu oameni care au trăit în aceste sate, oameni care au dus mai departe tradiţia portului popular românesc”, spune Cristian Fodor, managerul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Cunoscut drept unul dintre cei mai buni interpreţi de muzică populară, Cristian Fodor mărturiseşte că şi-a dat imediat seama de valoarea de document a albumului găsit: „Costumul meu este din zona Orăştiei, nu departe de ce am găsit aici, pentru că sunt multe elemente asemănătoare celor de pe Valea Costeştiului.

Se pot vedea gingăşia şi măiestria cu care sunt lucrate acele costume populare care apar în fotografii.”

Albumul conţine zeci de fotografii vechi din satele comunei Rapoltu-Mare, toate alb-negru. Imaginile sunt strânse de învăţătorii din fiecare localitate şi lipite pe colile negre, alături de explicaţii.

Cea mai veche fotografie care reprezintă un cuplu de ţărani din Bobâlna este datată ca fiind din anul 1838, dată trecută greşit, din moment ce, tocmai în acest an, istoria consemnează că francezul Louis Daguerre realiza prima fotografie în care apăreau oameni cu ajutorul unui aparat care îi poartă numele „Daguerreotypul”. Se poate ca anul menţionat în albumul întocmit în secolul trecut, să fi fost, de fapt, data de naştere a femeii care apare în imagine şi care poartă „curmi”, o pieptănătură veche tradiţională realizată din două cozi împletite deasupra urechilor şi răsucite în formă de coarne.

Pe lângă fotografiile vechi, atrag atenţia şi alte crâmpeie de viaţă ţărănească: strigăturile culese de pe sate. „Astă fată  n-o dormit/ Tăt a tors şi-a ştrincănit/ Şi-o ţinut la gheme-n poală/ Până şi-o făcut covoară” sau „Tune bade dracu-n tine/ Şi-n cheptarul tău din spate/ Şi-n cine ţi l-a croit/ Şi-n mine când te-am iubit.”

La fel de importante precum chipurile din istoria locurilor, sunt bucăţile de pânză decupate din vechile veşminte ţărăneşti şi aplicate pe paginile albumului. „Mă bucur mult că am descoperit acest album în care se poate vedea frumuseţea portului din această zonă. Avem costume populare vechi prezentate, formaţii de dansuri, cete de căluşari, găsim foarte multe motive naţionale folosite pe costume, pe ţesăturile din gospodărie. Se observă motive realizate pentru cămeşile bărbăteşti, dar şi pe veşmintele femeilor”, adaugă managerul instituţiei.

Fiecare sat are propria galerie de modele, de la cele decupate de pe portul femeiesc sau cel bărbătesc, la bucăţi de dantelă de la săliştene sau cusături meşteşugite de pe pânzele care se puneau la icoane sau feţele de masă care împodobeau prânzul de sărbătoare.

Apare şi o mostră cu „hurculaşi”, broderii ajurate cu firele scoase din ţesătură, uneori cumpărate din comerţ şi care împodobeau cămaşa.  Mai mult, între paginile albumului găseşti şi trei mini costume ţărăneşti ingenios prezentate din Boiu şi Bobâlna.

„Pentru două din cele două sate ale comunei este reprezentat şi câte un costum realizat în miniatură: avem costumul femeiesc din satul Bobâlna – cu batic, poale şi cătrinţe, cu modelul dantelelor folosite, costum urmat de unul bărbătesc care are alături mostre din cusături, chiar şi o bucată de brâu. Piesele sunt importante pentru că putem vedea originalitatea costumelor populare, dar sunt o sursă de inspiraţie şi pentru cei care mai coase costume, chiar mă bucur că mai există tineri, aici în judeţ şi iată avem o documentare pentru ei, piese din care pot lua motive autentice”, spune Cristian Fodor.

O parte dintre modele au ajuns deja la Monica Reclaru, iniţiatoarea proiectului „Şezători cu bucurie” de la Deva. Întâmplarea a făcut ca tânăra să fie chiar din Bobâlna, unul dintre satele cuprinse în albumul din arhiva centrului.

Dragostea pentru satul tradiţional a determinat-o să urmeze cursurile Secției de etnologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Nu vă spun cu câtă mirare am descoperit acest album. Fotografiile vechi sunt foarte importante pentru noi pentru că surprind vechiul port al zonei, port rar întâlnit acum. Nu am reuşit să aflu de ce s-a întocmit acest album, dar mi-ar plăcea ca, dacă undeva există fotografii mai vechi, care să aducă mărturii importante despre zona noastră, să fie făcute cunoscute pentru a putea recupera măcar o parte din zestrea zonei.”

Întocmit probabil în anii 70, de profesorii Gheorghe Limbianu, Miron Muntean şi Doina Popa, de la Şcoala generală din satul Folt, albumul începe cu fotografii din această aşezare, în care apar şi „două perechi de tineri miri cu nănaşi, uspecioi şi cete de căluşari din două generaţii”.

Paginile te perindă prin satul Bobâlna, de unde informaţiile au fost culese de învăţătorii Maria Bretean şi Romulus David, apoi sunt prezentate aspecte din satul Boiu: apar nu doar costume, ci şi fotografii care ilustrează muncile ţărăneşti precum căratul lemnelor iarna, cu săniile, sau strânsul fânului pentru că Boiu, neavând CAP, şi-a păstrat gospodăria ţărănească.

 

Într-una dintre cele mai vechi fotografii, apare şi o femeie cu „corni”, dar şi tineri ai satului cu costume de daci şi romani, foarte probabil din recuzita filmelor istorice turnate în zonă.

Paginile dedicate satului Răpolţel sunt „culese şi întocmite” de învăţătoarea Marioara Crişan şi îţi îngăduie o incursiune în satul de odinioară, chiar pe vremea când mai existau case cu acoperiş de paie.

O întreagă pagină este dedicată „Festivalului Căluşerului”, cu fotografii ale cetei din satul Boiu, vestită pentru măiestria jocului, dar şi premiile câştigate de-a lungul anilor.

Formaţia de aici a fost atât de apreciată încât, în anul 1988, i s-a dedicat cea de-a XX-a ediţie a Festivalului „Căluşerul transilvănean”, moment care a coincis cu sărbătorirea a 100 de ani de existenţă neîntreruptă a cetei.

Organizatorii festivalului vorbesc despre câţiva vătafi care s-au impus de-a lungul anilor, printre aceştia fiind Artenie Homorodean (Boiu), Traian Gridan (Orăştioara de Sus) şi Nicolae Mălina(Boşorod). „Căluşerul şi Romana, ciclu de joc bărbătesc, nestemate ale coregrafiei transilvane, au fost şlefuite de-a lungul firului istoric multisecular de către locuitorii acestor meleaguri.

Generaţiile actuale de căluşeri din Boiu – Hunedoara, având în fruntea vătafilor pe Artenie Homorodean, au dat strălucire acestui joc prin forţă şi eleganţă, prestanţă, mobilitate şi spectaculozitate”, scria, în 1988, maestrul coregraf Tita Sever.

Unul dintre veteranii formaţiei, Dumitru Ştef, mărturisea în 1988, la cei 82 de ani: „Când aveam 14 ani am intrat ca vătaf în ceata de căluşeri. Am cunoscut pe un vătaf vestit Lucaci Nicolae a lui Simion a Opriţii, care era mai în vârstă ca mine cu 25 de ani. Ţin minte şi acum cum striga: „Tăt-nainte, hai-nainte şi-napoi”. L-am cunoscut şi pe Pătru Vărmăjan a lui Dărăbuţ, tot vătaf când eu aveam 6-7 ani. Am avut şi un frate Petru care a murit pe front în primul război mondial, avea 24 de ani, era căluşer şi zicea şi cu lauta. Ei ştiau căluşerul de la feciorii mai mari din sat. Pe vremea noastră se jucau 24 de ponturi, iar la romană 12”.

Ceata din Boiu a reprezentat, în 1972, România la vestitul Festival Internaţional de Folclor de la Zakopane, în Polonia, iar publicul, juriul şi ziariştii au fost impresionaţi de jocul bărbătesc: „Când joacă ai noştri căluşeri – obişnuiesc să spună românii – se cutremură pământul.

Şi această afirmaţie nu este deloc exagerată. „Căluşerul” din Boiu, un joc popular cu origini străvechi, a încălzit până la incandescenţă scena de la Zakopane. Păstrăm încă în auz ritmurile rapide, bătute pe carâmb, strigăturile cuceritoare şi muzica clopoţeilor fixaţi pe picioarele dansatorilor”, scria Gazeta Krakovvnka.

Ceata de căluşari din Boiu s-a desfiinţat de mai bine de un deceniu, dar fotografiile din albumul întocmit de dascăli vor rămâne mărturie peste vremuri.

„Acest album se adaugă altor lucruri pe care le-am descoperit, despre tot ce înseamnă mişcare cultural artistică a Casei de Cultură din Deva, inaugurată în 1975. Sunt documente care amintesc aici de existenţa unor cenacluri literare, a unei orchestre de cameră, trupe de estradă şi de teatru, cluburi de fotografie. Am găsit şi o parte din diplomele regretatului interpret Drăgan Muntean.

Multe sunt de la concursul „Cântarea României”, manifestări care erau foarte importante pentru mişcarea culturală a judeţului în acele vremuri. Atunci s-au descoperit artişti, oamenii din multe localităţi erau angrenaţi în aceste activităţi şi astfel s-au păstrat şi s-au dus mai departe ani buni multe din tradiţiile şi obiceiurile din judeţul Hunedoara”, spune Cristian Fodor. Actualul manager al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” plănuieşte să folosească toate aceste documente la o monografie a instituţiei, volum care să apară la împlinirea a jumătate de veac de existenţă, ca un omagiu adus celor care au activat în acest loc.

 

Laura OANA