Șase cetăţeni străini opriţi de poliţiștii de frontieră la graniţa de vest
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea au depistat șase cetățeni din Afganistan, Palestina și Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei.
În data de 12.10.2020, în jurul orei 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 42 ani, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, seminţe de floarea soarelui pe ruta Bulgaria – Germania.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă, două persoane.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că este vorba despre doi tineri în vârstă de 18, respectiv 16 ani, ambii cetățeni afgani, care doreau să ajungă în vestul Europei.
În data de 12.10.2020, în jurul orei 20.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș, pe timpul executării misiunilor specifice, au depistat și reținut la aproximativ 300 m față de linia de frontieră, patru persoane, 3 bărbați și o femeie, care nu-și justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din Palestina și Siria, trei adulți și un minor, având vârste cuprinse între 16 și 45 de ani. Cei patru cetățeni străini au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
În ambele cauze, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.