Şase cetăţeni din Afganistan şi Siria depistaţi într-un autoturism în zona de frontieră
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au depistat, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, un cetăţean român care încerca să sprijine şase cetăţeni din Afganistan şi Siria în încercarea de a trece ilegal frontiera.
În data de 08.02.2021, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta – judeţul Timiş au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, colegii noștri au oprit pe DN 59B, localitatea Toager, un autoturism marca Renault, condus de un cetăţean român, în vârstă de 29 ani. În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au depistat alte şase persoane, cetăţeni străini.
Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, cetăţenii străini, toţi de sex masculin, precum şi şoferul autovehiculului au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni afgani şi sirieni, trei dintre ei fiind minori cu vârste între 12 şi 16 ani, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii afgani şi de trafic de migranţi pentru şoferul mijlocului de transport, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.