Sarmizegetusa Regia, cu porţile deschise

Sarmizegetusa Regia, fosta capitală dacică, are „haine noi”. După trei săptămâni de muncă, monumentul a fost redeschis publicului la finalizarea lucrărilor de reabilitare a unor componente ale sitului: s-au înlocuit cei aproape 120 de stâlpi de lemn ai marelui sanctuar dacic şi s-a schimbat balustrada care mărginea străvechiul drum pavat. În prima zi, intrarea a fost liberă, iar turiştii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare.

„Este un vechi obicei românesc, noi ne aşteptăm oaspeţii cu pâine şi sare”, explică în limba engleză, Vladimir Brilinsky, administratorul sitului care vorbeşte cu doi turişti din Asia, ce mormăie încântaţi după ce gustă pâinea cu sare.

“Excellent!”, zice bărbatul şi apoi întreabă: “Can I take one more?”. Îşi rupe o bucată zdravănă şi o împarte cu soţia sa. Bumsin Lee vine din Corea de Sud şi este pentru prima dată în România: “Este minunat la voi, mă interesează mult tradiţiile, arhitectura şi, cum sunt pasionat de istorie, am vrut să văd şi de unde începe istoria neamului vostru”.

El şi soţia lui sunt primii turişti care au văzut Sarmizegetusa Regia după reabilitare: “Ştiu că este sit UNESCO şi chiar ne-am mirat că nu ne cere nimeni bani pe bilet, apoi am aflat că avem onoarea de a fi primii vizitatori după redeschidere. Locul este extraordinar, te impresionează liniştea deplină de aici, din munte, iar peisajele sunt minunate”, spune vizitatorul din Corea de Sud.

Învelită în lumina blândă a toamnei, Sarmizegetusa Regia străluceşte în nuanţele toamnei care o prind de minune. Deasupra, cerul azuriu îşi odihneşte norii printre ramurile fagilor drepţi şi uriaşi. Cum gerul nopţii a scuturat frunzele aurii şi roşcate, printre copaci, templele se zăresc de departe, iar oamenii par nişte pitici care se mişcă încetuţ prin incinta sacră.

„Decebal preferă lemnul şi spaţiile largi”

Sarmizegetusa Regia a fost închisă pentru turişti la începutul acestei luni, pentru lucrări de reabilitare în mai multe zone. Pentru început, vizitatorii observă schimbările de lângă drumul pavat dacic. „Aici am înlocuit vechea balustradă de fier care era ruginită, îndoită, ruptă, cu una trainică, de lemn. Pentru că Decebal preferă lemnul şi spaţiile largi”, glumeşte Nunu Brilinsky.

Tot în această perioadă s-a reabilitat şi marele sanctuar dacic: s-au înlocuit cei 117 stâlpi de lemn şi s-a respectat exact modelul după care au fost amplasaţi în urmă cu aproape 40 de ani. Nu a fost deloc o muncă uşoară, pentru că stâlpii masivi de stejar cântăresc 22 de tone: „Poate că pare un pic ciudat acum din cauza culorii lemnului, dar vă asigur că aşa arătau şi în urmă cu 37 de ani, când au fost montaţi după „Proiectul Călinescu”, cum este numit. A fost o muncă grea, un singur stâlp are peste 300 de kilograme. Lucrarea era necesară pentru că stâlpii vechi erau deterioraţi, mucegăiţi. Nici unul dintre vechii stâlpi de lemn scoşi din zona sanctuarului nu au fost aruncaţi sau folosiţi pe foc. I-am depozitat într-un loc, iar pe cei care s-au păstrat mai bine i-am transformat în băncuţe pe care le-am amplasat în zona incintei sacre”, spune administratorul sitului. Acum, pe fostul lemn al sanctuarului poposesc turiştii ca să povestească sau pur şi simplu să savureze liniştea şi culorile fascinante ale locului.

Administratorii sitului spun că numărul de vizitatori în acest an a fost mult mai mare decât în perioada anterioară, chiar dacă lucrările au închis situl pentru aproape o lună. Aproape 70 de mii de vizitatori au plătit bilete pentru a vedea situl UNESCO în 2017. Şi nu sunt doar români cei care vin, sunt din întreaga lume.

Un grup din Italia se apropie de porţile sitului şi italienii glumesc: „Oare şi pe romani i-or fi aşteptat cu pâine şi sare?!” Unul din bărbaţii din grup cere un audio ghid. Vine din Milano şi este pentru a şasea oară în România. S-a cazat împreună cu prietenii săi la Geoagiu Băi şi, în fiecare zi, pleacă către un alt colţ de lume: „Mie îmi place să caut specificul local. Când vin în România, eu nu comand nici pizza, nici paste, ci vreau să mănânc bucate locale, cum îi ziceţi voi – „Ciorba”, „mamaliguţă”, spune italianul încercând să rostească în româneşte felurile de mâncare autohtonă. Sunt curioasă dacă a învăţat ceva la şcoală despre daci: „Despre Împăratul Traian nu îmi aduc aminte să fi aflat prea multe, dar de daci am învăţat că erau consideraţi „barbari”. Şi nu pentru că se purtau grosolan, ci pentru că aşa le spuneau romanii tuturor neamurilor care nu făceau parte din Imperiul Roman. Şi noi obişnuim să spunem că împăraţii trăiau atât de mult printre barbari, încât deveneau chiar ei barbari.”

Minunea de la Regia

Înlocuirea stâlpilor i-a dat şi încă îi dă bătăi de cap lui Vladimir Brilinsky: “Ne-au reproşat că acum arată ca un nai, că am deranjat energiile locului, că am vrut să ne facem lemne de foc din vechii stâlpi, deşi sunt toţi depozitaţi, nici unul nu a părăsit şi nici nu va părăsi situl. Poveştile care se aud din locul ăsta ar fi de râs, dacă nu sunt de groază!”

Povestim lângă izvor, în timp ce unul dintre paznici întreabă zâmbind: “Auziţi clopotele Părintelui Arsenie Boca?” Îl privim îndelung, apoi ne pufneşte râsul. “Râdeţi, dar unii chiar cred asta”, spune şeful paznicilor care ne îndeamnă să facem linişte şi să ascultăm zgomotul apei care cade prin gurile unui canal. Sună într-adevăr cristalin precum clopoţeii, iar Nunu Brilinsky ne spune şi povestea cu Prislopul: “Vine o femeie în vară cu un PET şi îl întreabă pe paznicul Ion: “Am aici nişte apă de la izvorul Sfântului Părinte Arsenie! E ceva dacă pun peste apă din izvorul sfânt al lui Zalmoxe?” Ion a privit-o lung: “No, doamnă, eu nu mă pricep, dar ştiu că unul era creştin şi altul era păgân…” Bărbatul femeii s-a enervat: “Lasă-l, tu! Nu vezi că nu ştie nimic?! Umple sticla!” Şi, când femeia s-a aplecat să ia apă, izvorul s-a oprit! Ăia au muţit! Paznicul Ion m-a apelat prin staţie: “Şefu, hai, că nu mai curge izvorul!” Io zic: “Cum mă, nu mai curge izvorul?” Ălă, speriat o ţinea pe-a lui, că nu mai curge pic de apă. Mă duc în incinta sacră, cobor şi dau peste patru inşi îngenuncheaţi, care se rugau de zor, cu mâinile către cer. Să-ţi faci cruce, nu alta! Şi paznicul Ion îmi explică ce s-a întâmplat, ne uităm noi, chiar nu mai venea apă. Şi, în timp ce ne uitam, văd că deasupra ţevii de lemn se umflă pământul. Mă duc şi sar de câteva ori şi apa ţâşneşte iar pe duda de lemn. Ce se întâmplase? S-a astupat gaura cu frunze, taman la momentul potrivit!”

Proiectul de reabilitare încheiat acum a costat 80 de mii de lei. Pentru anul viitor, Consiliul Judeţean Hunedoara, care are în administrare situl Sarmizegetusa Regia, îşi doreşte şi reabilitarea discului solar, un monument care a suferit stricăciuni mari. „Urmează lucruri importante la Regia pentru că sperăm să încheiem contractul pentru cercetări, studii şi DALI, urmând ca în viitor, în funcţie de fondurile pe care le putem identifica, vom demara investiţiile necesare. Dacă au stat două mii de ani fără intervenţii, acum, din cauza numărului mare de turişti, degradarea va fi mai accelerată. Trebuie să intervenim în timp cât mai scurt în câteva zone sensibile”, declara Sorin Vasilescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Una dintre zonele vizibil degradate este chiar „Soarele de andezit”: „Dimineaţa, dacă ajungeţi, puteţi admira aici o viperă şi câţiva şerpişori. Mulţi turişti şi-au bătut joc de acest loc, s-au urcat în picioare pe el, chiar au făcut plajă, alţii au aprins focul. Este realizat cu andezit adus de daci din cariera de la Deva”, spune Vladimir Brilinsky arătând şi zidul dacic din apropiere din care au căzut pietre în urma unei alunecări de teren. “Sunt priorităţi de ordin zero care trebuiau făcute ieri, care se vor face în anii următori. Sperăm ca în 2018, că tot este centenarul Marii Uniri, să realizăm şi alte investiţii din aceste priorităţi zero pe care le avem”.

Fosta capitală dacică va fi închisă din nou pentru public în momentul în care se vor primi toate aprobările pentru extragerea arborilor, când se va declara parchet. În iarnă, programul de vizitare al sitului se va scurta, iar Regia va fi deschisă publicului, între orele 10 şi 15, în lunile decembrie şi ianuarie. Până atunci însă, profitaţi de orele libere şi daţi o tură până în Şureanu, să respiraţi liniştea din incinta sacră şi să vă odihniţi privirea pe culorile minunate în care toamna răsfaţă prima capitală a neamului.

Laura OANĂ