Sărbătorile Naționale Țebea 2017 – 145 de ani de la moartea lui Avram Iancu

Mii de oameni participă, în aceste momente, la Sărbătorile Naționale de la Țebea, dedicate comemorării lui Avram Iancu, de la moartea căruia se împlinesc 145 de ani. Manifestările au început cu onorul gărzii militare, dat de batalionul Vânători de Munte din Brad și cu intonarea Imnului Național.

La ceremonie participă politicieni din județele Hunedoara, Alba și Arad.

La Sărbătorile Naționale de la Țebea sunt prezenți și Ludovic Orban, președintele PNL, Liviu Dragnea – președintele Camerei Deputaților, ministrul Doina Pană, fostul ministru Ecaterina Andronescu, Eugen Tomac – președintele PMP, Gheorghe Falcă – primarul municipiului Arad, Gheorghe Funar – fostul primar al Clujului, Mihai Fifor – ministrul Economiei.

A avut loc o slujbă religioasă comemorativă, urmată de evocarea istorică a evenimentului, iar acum are loc ceremonia depunerii de coroane. Manifestările vor continua cu defilarea Gărzii de Onoare și un spectacol folcloric.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *